AcasăOldFile de rechin

File de rechin

*Adrian Diaconu nu a reusit sa-si ia revansa in fata haitianului Jean Pascal*

Pugilistul român Adrian Diaconu (31 de ani) a pierdut, la puncte, meciul revansa pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC, sustinut in compania detinatorului centurii cu diamante, haitianul Jean Pascal. Confruntarea din „Bell Centre” (Montreal), disputata simbata dimineata, a fost dominata tactic de Pascal, arbitrii-judecatori punctind unanim (118-110, 117-111 si 117-111) pentru victoria acestuia. Supranumit „Rechinul”, Adrian Diaconu considera nedreapta decizia arbitrilor si sustine ca el este invingatorul moral: „Simt ca am cistigat opt runde din cele 12. In sufletul meu, da, eu am cistigat aceasta lupta! Poate ca s-a dat aceasta decizie pentru ca Jean Pascal (27 de ani) este mai tinar. Este ceva in neregula, dar nu vreau sa vorbesc acum despre asta. Primul meci impotriva lui Pascal l-am pierdut pe drept, nu am nimic de spus. Dar, totusi, eu am cistigat aceasta lupta! Sint de 20 de ani in box si acesta este sentimentul meu”.

„Adrian Diaconu a fost depasit la toate capitolele de Jean Pascal. Haitianul a impus ritmul, dominind prin alonja si rapiditatea cu care s-a miscat in ring”. – Rudel Obreja

Cind spune ca ceva a fost in neregula la intilnirea cu Jean Pascal, este foarte probabil ca Adrian Diaconu sa faca referire la indicatiile tactice pe care le-a primit de-a lungul celor 12 reprize de la antrenorul Pierre Bouchard. Din cite se pare, canadianul Bouchard i-ar fi strigat lui Diaconu, pe intreaga durata a meciului, sa nu forteze KO-ul, sa faca un joc tactic „de asteptare”, deoarece este in avantaj la puncte. Or, tocmai aceasta imagine a afisat-o „Rechinul”, in „Bell Centre”, de pugilist care asteapta doar gongul final, fiind sigur ca are un avantaj suficient pentru a-si asigura victoria la puncte. Iar verdictul arbitrilor-judecatori l-a „lovit” atit de puternic, incit singura replica a fost „este ceva in neregula”.

*Pascal a boxat cu umarul drept dislocat*

O adevarata forta a naturii, haitianul Jean Pascal si-a demonstrat puterea de lupta in meciul de simbata, cind a boxat cu umarul drept dislocat. In primele vorbe dupa meciul cu Adrian Diaconu, campionul WBC la semigrea a precizat: „Cind mi-am dislocat umarul pentru prima data, in runda a 3-a, mi-am spus ca sint terminat, dar nu puteam sa ma las pagubas in fata acestor sustinatori. Nici nu s-a pus problema sa abandonez lupta, am continuat sa ma bat cit de bine am putut. Nu sint deloc surprins de victorie, pentru ca am fost mult mai activ decit Diaconu. Eu am dominat aproape toate rundele, eram constient ca am mai multa determinare”.

*Lucian Bute: „Adrian a-ncercat, a vrut…”*

In sala din Montreal a fost prezent si Lucian Bute, campionul IBF al lumii la categoria supermijlocie. Pugilistul român si-a sustinut conationalul, dar la final n-a putut contesta victoria haitianului Jean Pascal: „Adrian a-ncercat, a vrut, dar Pascal a stiut sa-si foloseasca mobilitatea si alonja. Am simtit ca Diaconu a vrut sa-l faca KO, dar nu a reusit, desi l-a avut de mai multe ori la mina pe adversarul sau. Pacat!”.

*A ratat meciul cu Dawson*

Daca il invingea pe Jean Pascal, Adrian Diaconu avea sansa sa intre in ring cu Chad Dawson (fost campion la semigrea), conform unei reguli stabilite de sefii WBC. In locul românului, cu Dawson va boxa haitianul Pascal, cel care, interesant, avea stipulata o clauza conform careia trebuia sa primeasca revansa din partea românului daca pierdea lupta de simbata.

*Bute soseste astazi in tara*

Pugilistul Lucian Bute va sosi astazi in tara, fiind asteptat sa ajunga la ora 15.15 pe Aeroportul „Henri Coanda”. Campionul IBF la supermijlocie va sustine o conferinta de presa in salonul prezidential. Adrian Diaconu va ajunge si el mai devreme si va merge direct acasa, la Ploiesti. „O sa ma relaxez la pescuit cu prietenii. Imi iau unditele si plec pe balta, sa dau la crap si caras”, a declarat Diaconu.

8.802 spectatori au asistat la meciul Diaconu – Pascal, din „Bell Centre”, Montreal.

2 infringeri are Adrian Diaconu in toata cariera sa (28 de meciuri), ambele in fata haitianului Jean Pascal. Românul a cistigat 26 de lupte, de 15 ori prin KO.Montreal.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
52 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger