AcasăOldBancile nu mai pot miza nici pe executari silite

Bancile nu mai pot miza nici pe executari silite

In ultima perioada s-a tot vorbit despre momentul in care bancile vor incepe sa execute datornicii, persoane fizice, dar, mai ales, companii mari. Se pare ca vom asista la un asemenea moment din februarie anul viitor si ca bancile vor incerca sa-si recupereze banii de la datornici. Insa, au institutiile financiare sanse in acest demers? Un bancher important din România atrage atentia ca bancile vor avea mari probleme cu executarea garantiilor in conditiile in care “sanatatea financiara” a clientilor va fi din ce in ce mai precara.

*Garantii care nu folosesc la nimic*

Bancile se vor confrunta cu probleme in 2010, in contextul in care executarea garantiilor este un proces foarte dificil, anticipeaza directorul general al ING Bank România, Misu Negritoiu. Bancherul considera ca „vor mai exista insolvente in rindul companiilor mari pentru ca lumea a incercat sa amine cit mai mult”. El este de parere ca printre problemele cu care se va confrunta sistemul bancar anul viitor se numara sanatatea financiara a clientilor, a corporatiilor cu care lucreaza si, mai ales, insolvente si falimente si repercusiunile acestora asupra situatiilor financiare ale institutiilor de credit. “Pina la urma garantia nu este garantie. Dai credite pe garantii si acestea nu folosesc la nimic. Bancile vor avea probleme din punctul asta de vedere: nu pot nici sa recupereze imprumuturi, nici sa execute garantiile”, a spus Negritoiu.

*Executarea silita, o operatiune grea chiar si pentru banci*

Seful ING crede ca, in ceea ce priveste corporatiile, bancile isi vor mentine prudenta, in contextul in care riscul pe România este in crestere, inclusiv din cauza capacitatii de a executa colateralul in conditii de criza. El a precizat ca bancile din România nu s-au mai aflat in situatia de a trece la executare silita si nu au stiut pina in prezent cit de dificila este aceasta operatiune. Astfel, Negritoiu anticipeaza ca bancile vor fi in continuare prudente si vor veni cu produse noi fara indoiala, mai ales pentru populatie. El a afirmat ca anul viitor va fi o perioada de tranzitie, nu de dezvoltare, in care atit bancile, cit si societatile comerciale isi vor face curatenie in portofoliul propriu.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
88 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger