„Tangoul este cel mai simplu dans. Daca faci o greseala si te incurci, danseaza mai departe”, spunea Al Pacino in filmul „Parfum de femeie”. Este cel mai reusit dans din istoria filmului, dintre o femeie senzuala si un orb. Dansul incepe cu gratie si aplomb, de la uimire la placut surprins, si, pe masura ce perechea capata incredere si jocul pasilor e tot mai frumos, limbajul corpului se face tot mai fierbinte, intr-o inlantuire cu miscari unduioase, tandre, in stil introvertit, ca o imbratisare in miscare.
*Radacini argentiniene*
Tangoul a rasarit pe pamint argentinan, in ultima parte a secolului al XIX-lea. A inceput sa se danseze in cartierele sarace la periferia orasului Buenos Aires, in baruri si cafenele. Cei care locuiau aici, majoritatea emigranti, isi inecau durerile, dragostea, pasiunile, intr-o muzica simpla, care le acompania starile. Dansul era la fel: simplu, aproape monoton. Tangoul a fost, initial, un dans al barbatilor. Aceasta pentru ca in zona in care se dansa erau foarte putine femei.
Mai tirziu, a fost dansat in cadru organizat si mai apoi si in casele argentinienilor apartinind clasei mijlocii si inalte. Temele abordate de tango se refereau la oamenii obisnuiti si problemele lor, la oras si amintiri. Astfel, tangoul a devenit un dans social, un portret al Buenos Aires-ului si oamenilor lui.
Forma tangoului deriva din habanera spaniela, din milonga si candombe uruguayane si se spune ca ar contine elemente de muzica ale comunitatii africane din Buenos Aires, influentate de forme vechi ale dansului african.
*Tangoul schimba moda*
Treptat, acest dans a cistigat teren si a fost transformat in marca nationala argentiniana, devenind cunoscut in marile capitale: Londra, Roma, Berlin si New York.
In 1907, in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, tangoul a fost acceptat atit la Paris cit si la Londra la petreceri de tipul ceaiurilor sau cinelor dansante, care aveau ca invitati dansatori profesionisti. In 1913 tangoul a devenit dansul pe care toata lumea dorea sa-l invete, a schimbat chiar si moda, facind femeile sa renunte la corsetul victorian pentru a putea stapini mai bine dansul.
*Criza economica, criza dansului*
Popularitatea tangoului a palit in anii 1930, „Marea criza economica” mondiala si caderea regimului presedintelui argentinian Hipolito Yrigoyen reducindu-i la tacere pe dansatorii si muzicienii impatimiti de tango. Tangoul a devenit „bun” national si sunetul sau s-a auzit din nou, la fel de pasional sub conducerea lui Juan Peron, urmatorul presedinte al Argentinei. Peste doua decenii, a urmat o noua criza a dansului marcata de crahul economic si dictatura militara din tara de origine a dansului, concurat serios de mai „tinarul” rock&roll. Revenirea tangoului a avut loc pe scena pariziana, printr-un spectacol de mare succes numit „Tango Argentinien” (1983).
*Tango, conversatia pasiunii*
Tangoul poate fi dansat intr-o varietate de stiluri si poate fi acompaniat de diferite feluri de muzica. Aceste stiluri variaza in tempo si in miscari. In tango, totul incepe cu o imbratisare arcuita in setea unei pasiuni iluzorii, decupata parca dintr-o poveste de dragoste fragila, dar pasionala si continua cu invaluirea celor doi protagonisti intr-o indefinita eruptie emotionala ce porneste de la gelozie, tristete, indoiala si ura ajungind, intr-un final, pina la moarte.
Intensitatea aparte a ritmului si a liniei melodice nu numai ca face imposibil pentru audienta sa perceapa daca cei doi dansatori se iubesc sau se urasc, dar de multe ori chiar si acestia din urma ajung sa nu mai fie siguri de relatia dintre ei. Versurile si muzica tango induc o stare speciala, in care personalitatea partenerilor este definita temporar exclusiv de sentimentele lor nefiltrate cognitiv.
Tango este o conversatie intre doi oameni, conversatie care se traieste cu fiecare celula a corpului si mintii. Un bun dansator de tango este cel care asculta muzica, cel care danseaza muzica in sine si nu urmeaza o suita de pasi impusi, ci un mers pe jos.
