Uneori soarta ne face cistigatori pierzind!

Citeodata, cind crezi ca te-a parasit norocul, tocmai atunci el te loveste ori tocmai te curteaza. Tu te zbati, te muncesti sa schimbi situatia, alergi si plingi sau disperi si te simti ca si cum ai trai ultima ta suflare sub povara loviturii, fara sa ai habar ce noroc se ascunde in ghinionul tau. De exemplu, iubitul pentru care ai parasi lumea intreaga alege sa-si puna papionul linga/si cu alta femeie. Ce ghinion, ce suferinta! Numai ca, peste vreo cinci ani, afli ca iubitul care te-a parasit isi casapeste nevasta de trei ori pe zi, ingurgiteaza droguri si alcool si, in plus, nu se mai duce de multa vreme pe la munca. Abia atunci iti aduci aminte cum te-a lovit norocul in ultimul moment, in ultima suflare de clipa, in vreme ce tu il tratai ca pe un biet si netrebnic ghinion. Pentru noi este greu, chiar imposibil sa intelegem ca-n viata este ca la clinica de chirurgie. Pentru ca stomacul ulceros sa se vindece trebuie, mai intii, sa-i spinteci cu bisturiul si asta inseamna durere, operatie, internare, oprire din activitate, cheltuieli. Toate acestea sint “forme de durere”; durere fizica, durere la buzunar, durere la suflet. Dar durerea pregateste vindecarea. Si-n problemele de viata, unde-i durerea mai mare, norocul te trage de mineca mai indeaproape si cu mai mare staruinta. Problema este ca nu pricepem aceste insistente dureroase ale norocului atunci cind le traim si nu acceptam operatia sortii la fel cum o acceptam pe aceea facuta de catre doctor. Sigur ca soarta nu cere semnaturi, parafe si stampile, ci isi urmeaza operatia, cu voia sau fara de voia noastra, realizind instantanee de tipul: ”Te vindec cu forta”. Soarta ne vindeca fortat si ne ofera medicamente dure, prin situatii de viata la fel de dure. Cind picam de pe un piedestal, cind ratam un post important sau o afacere trasnet, cind ne paraseste femeia iubita sau sotul divorteaza, credem ca ghinionul ne cauta cu luminarea. Incepem sa ne simtim oprimati, ofuscati, frustrati si incinsi in febra unei existente cu gust de marar stricat, in vreme ce undeva, in adincuri, inghitim linguri mari de dulceata, pe care o mina nevazuta ne-o intinde, o face sa ne alunece pe git, o digera si-o amesteca maiestuos in locul nostru. Mina sortii pare sa lucreze necontenit si aparent dur, dar in folosul nostru. Abia intr-un tirziu indepartat realizam ca cei ce ne parasesc ne redau fericirea, afacerea lesinata se transforma in ceva nou si absolut extraordinar, poate in timp liber, poate intr-o poveste pe care n-am fi trait-o. Toate intimplarile se asaza straniu, dar logic si limpede, ca izvoarele. Lovitura de noroc, venita peste noi ca una de ghinion, arata ca omul trebuie sa se antreneze si sa-si educe capacitatea de a pierde cu gratie. Caci in pierdere exista o schimbare de drum, un traseu diferit si-o poteca pe care, poate, n-am visat-o niciodata. Avem nevoie sa invatam ca potecile deschise de soarta arata stralucirea si vigoarea, lumina si umbra unei inaltari. Norocul se incalta cu papuci de cersetor si ne bate la poarta insistent. Daca il primim sau il trimitem la urmatoarea casa depinde doar de noi. Pare ca nu-i noroc mai incintator decit cel ce ascunde in sine chipul Cenusaresei si nici superba azvirlire a miinii sortii ca in situatiile cele mai dramatice si mai febrile ale vietii noastre.