România se plaseaza pe primul loc la nivel european si pe locul sase in rindul a 56 de tari in ceea ce priveste puterea de cumparare a managerilor, dar si a diferentei intre salariile top managementului si a functiilor administrative, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta Hay Group. In 2008, România s-a plasat pe locul opt la nivel mondial in ceea ce priveste puterea de cumparare a managerilor. “Desi s-au facut eforturi constante in ultimii trei ani de crestere a salariilor muncitorilor si functiilor administrative in România, salariile top managementului sint de zece ori mai mari decit ale acestora. (…) In ceea ce priveste puterea de cumparare a managerilor, România este singura tara din Europa Centrala si de Est care apare in top 20”, se precizeaza in analiza. Statele vecine ocupa locurile de la coada clasamentului, Bulgaria fiind pe locul 55, penultima pozitie, iar Ungaria, Cehia si Slovacia se afla pe locurile 39, 40 si, respectiv, 42. Primele cinci tari cu cea mai mare putere de cumparare sint Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Oman si Bahrain, state din Orientul Mijlociu, cu zacaminte mari de petrol si fara taxe, devansind astfel state dezvoltate precum Marea Britanie si SUA.
Managerii români au cea mai mare putere de cumparare din Europa
Autor: Ziarul National
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
68 afisari
Ultimele știri
Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
Horoscopul din 2026 debutează sub semnul deciziilor asumate și al unui reset profund, mai ales în prima lună a anului, când energia Capricornului domină...
Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
Tendințe modă 2026 sunt deja conturate, iar primele semnale vin direct din marile prezentări internaționale, acolo unde designerii au decis ce vom purta atunci...
