In cautarea unui sens

Ieri le spuneam colegilor din salon ca lucrurile se desfasoara in vremurile astea mult mai rapid decit se intimplau cind am ajuns noi aici. S-a comprimat timpul, dom’le, s-a comprimat. Ma rog, fraza asta n-are nicio legatura cu ceea ce doream sa va zic. E doar un intro, asa, la “harneala” cum spune Fane la Depozit. Deci, daca ar fi sa scriu ceva care sa se lege intr-o fraza logica, evident, as scoate “deci-ul” de la inceputul acestei propozitii. Prin urmare, poate urma in textul asta absolut orice imi trece prin minte pentru ca in acest moment, sincer va spun, nu-mi trece, de fapt, nimic prin minte. Dar, cum am ajuns aici? Si cine m-a adus aici, pentru ca de buna voie nu cred eu, in limpezimea judecatii mele haotice, sa fi venit. In salon e liniste, toata lumea zace cuprinsa de moliciune. Mare plictiseala. La urma urmei afara ploua, vintul bate si petrolul s-a scumpit. In concluzie, dezbaterea poate continua, s-ar putea transforma in polemica in jurul unei idei care de fapt nu exista. Singura problema este ca sint singur si nu pot discuta cu mine cum facea Minulescu cu frate-sau. N-am geniu. Pot doar sa enunt idei, nu le pot dezvolta pentru ca nu am un sprijin, un resort. Si pina si punctul de fuga s-a carat. Ma mai gindesc si la faptul ca ar trebui sa-mi vind umbra pentru ca oricum nu ma ajuta la nimic, dar nimeni nu vrea s-o cumpere, ca nu-s lichiditati. In toata avalansa de ginduri pe care nu le pot exterioriza decit chinuind hirtia asta virtuala, niste stiri vin sa ma puna in ordine: “Un hot a incercat sa fure o masina de politie in care se aflau doi agenti”. “Aha”, imi spun, “lumea incepe sa capete sens”.