AcasăOldCafeaua nu te trezeste din betie

Cafeaua nu te trezeste din betie

Cafeaua e de multa vreme considerata leac eficient pentru mahmureala, insa cercetatorii au demonstrat ca, in realitate, nu ajuta cu nimic. Mai mult, se pare ca ea te face sa te simti chiar mai rau. Desi este un ingredient clasic in recuperarea de dupa betie, cafeaua, dar si bauturile energizante pe baza de cafeina, doar mascheaza simptomele excesului de alcool, putind crea falsa impresie ca starea de intoxicatie a disparut. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, cercetatorii de la Universitatea Temple din Philadelphia au dat etanol unor cobai, inducindu-le intoxicatia, dar si cafeina, punindu-i apoi sa mearga printr-un labirint. Chiar daca au fost mai calmi, gratie cafeinei, n-au reusit sa se descurce deloc bine la aceasta proba, semn ca „leacul pentru betie” nu si-a facut deloc treaba. Cercetarile urmeaza sa fie extinse, in scurt timp, si pe oameni.

*Cum te feresti de mahmureala*

In prag de sarbatori, iata o lista de sfaturi menite sa previna mahmureala:
1. Bea o halba de bere cu o seara inainte de evenimentul la care prevezi ca vei consuma mai mult alcool, pentru a-ti pregati organismul;
2. Maninca bine inainte de a merge la petrecere;
3. Bea doua pahare de apa inainte de a consuma alcool, pentru a evita deshidratarea;
4. Evita bauturile inchise la culoare (whisky, rom, vin rosu) pentru ca sint mai putin pure si contin mai multe toxine. Votca si vinul alb sint acceptabile. Nu amesteca bauturile;
5. Nu bea paharul de ramas bun; inlocuieste-l cu o bautura non-alcoolica;
6. Cind ajungi acasa, nu te duce direct in pat, maninca ceva si forteaza-te sa bei doua pahare mari de apa;
7. La jumatate de aspirina inainte sa te culci si cealalta jumatate imediat cum te trezesti;
8. Incearca sa dormi cit poti de mult;
9. Evita cafeina si mincarurile grele, odata ce te-ai trezit;
10. Fa sex dimineata, pentru ca vei transpira si vei elimina alcoolul. In plus, macar pentru o vreme, vei uita de mahmureala!

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
75 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger