AcasăOldPe viata si pe bani

Pe viata si pe bani

„Trebuie sa-i eliminam pe români, sint prea multi bani in joc!”, afirma raspicat Dieter Hundt, conducatorul clubului german.

In aceasta seara, la Stuttgart, se va lupta in primul rind pentru uriasa miza financiara si abia apoi pentru performanta sportiva, desi pentru Unirea si aceasta conteaza enorm. Nemtii si-au facut, deja, calculele, iar neparticiparea in optimile de finala ale Ligii Campionilor este echivalenta cu dezastrul, putind arunca gruparea svaba intr-un faliment total. Cu siguranta ca si oficialii Unirii Urziceni se gindesc la acest lucru, dar inca spera la un punct magic pe „Mercedes-Benz Arena”. Cu o etapa inainte de incheierea fazelor grupelor, ialomitenii au asigurate 9,5 milioane de euro, iar bonusul poate spori cu inca trei milioane de euro daca Dan Petrescu reuseste sa califice Unirea in faza urmatoare. Fotbalistii Urzicenilor au si un alt motiv pentru care vor sa nu piarda meciul cu VfB: incercarea de a-l pastra la club pe cel supranumit „Dan the Man”, antrenor care si-a manifestat dorinta de a pleca din România daca nu va califica echipa in primavara Ligii. „Nu vad unde s-ar putea duce, la noi are tot ce-i trebuie”, spune atacantul Marius Bilasco.

*CLASAMENT*

1. Sevilla 10 pct
2. Urziceni 8 pct
3. Stuttgart 6 pct
4. Rangers 2 pct

*Probleme de concentrare*

Chiar daca Dan Petrescu face tot ce-i sta in putinta pentru a-i mobiliza pe jucatori, sint citiva care recunosc ca le este greu sa constientizeze ce sansa uriasa ii asteapta. Ieri, inaintea plecarii spre Germania, atacantul Marius Bilasco a declarat: „Incercam sa constientizam ca este cel mai important meci din viata noastra, dar e foarte important sa nu ne facem foarte mari iluzii ca sa nu avem dupa aceea deziluzii. Ar fi frumos sa ne calificam si pentru prima data o echipa româneasca sa ajunga in primele 16 ale Europei in noul format de Liga Campionilor. Dar, daca nu reusesti ce ti-ai propus, dupa aceea o sa ai regrete”.

*Bilasco: „Petrescu nu vrea sa plece”*

Fotbalistii ialomiteni vor sa continue cu Dan Petrescu pe banca tehnica si in 2010, Marius Bilasco fiind convins ca „Bursucul” n-a vorbit serios cind a anuntat ca se va „transfera” in strainatate: „Eu nu cred ca Dan Petrescu vrea sa plece. La Urziceni are un grup, o echipa, sintem pe primul loc in campionat, ne-am atins obiectivul in grupele Ligii si atunci nu vad unde ar putea sa plece”.

*Ilie Dumitrescu vrea „un joc pragmatic”*

Fost antrenor si actualmente specialist pe teme fotbalistice al postului TVR la partidele din Liga Campionilor, Ilie Dumitrescu stie cum poate obtine calificarea Unirea Urziceni: „Va fi un meci foarte dificil si cred ca Unirea Urziceni trebuie sa practice acelasi joc pragmatic de pina acum. Cred ca echipa lui Petrescu a demonstrat ca poate obtine rezultate importante in Liga Campionilor cu adversari precum Sevilla si Glasgow Rangers. Acest joc este o adevarata finala pentru locul doi. Stuttgart nu merge extraordinar, s-a schimbat si antrenorul, dar eu cred ca mai bine raminea Babbel”.

*Dieter Hundt: „Decizia demiterii lui Babbel a fost cea corecta”*

Intr-un interviu acordat publicatiei „Stuttgarter Zeitung”, Dieter Hundt explica de ce l-a demis pe Markus Babbel: „Avind in vedere situatia in care se afla clubul in acest moment, cred ca decizia demiterii lui Babbel a fost cea corecta. Din pacate, nu am avut alta alternativa, cred ca era singura solutie pentru noi in acest moment”. Pentru Hundt, miza jocului cu Unirea este una exclusiv financiara: „Foarte multe lucruri depind de acest meci. Sint foarte multi bani la mijloc, iar noul antrenor trebuie sa redea increderea echipei intr-un timp foarte scurt. Daca mergem mai departe in Liga si daca ne prezentam cum trebuie la ultimele doua jocuri din Bundesliga pe care le mai avem in 2009, lucrurile vor reveni la normal intre noi si suporteri”.

„Trebuie sa actionam compact de la inceput, sa aratam clar ce ne dorim. Avem nevoie de un gol marcat repede”. – Christian Gross, antrenor VfB

„Daca Unirea Urziceni va avea si putina sansa, cred ca va fi cea mai mare performanta de dupa Revolutie”. – Ilie Dumitrescu

*Echipe probabile*

Stuttgart:
Lehmann – Magnin, Delpierre, Tasci, Trasch – A.Hleb, Celozzi, Elson, Rudy – Cacau, Marica.

Unirea:
Arlauskis – Epaminonda, Galamaz, Mehmedovici, B.Fernandes, Brandan – Varga, I.Apostol, Ricardo, S.Frunza – Bilasco.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
38 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger