Daca ai „observa” mai multa frumusete!

Lumea se vede frumoasa numai dintr-o minte si dintr-un suflet pline de frumusete. Mizeria, suferinta si durerea dispar din calea indragostitilor si a copiilor doar pentru ca dragostea din interiorul lor nu le poate percepe. Fara a fi fericit in tine, de unul singur sau insotit, intre cei patru pereti pustii ai camerei tale ori in multime, fericirea nu poate exista. Starea de bine, starea de multumire si de fericire sint in interiorul tau. Altfel, nici o experienta, cit de fantastica ar fi, nu ti le poate cladi. Nici femeia zina, nici barbatul „soare”, nici aurul, nici diamantele sau banii nu au puterea sa teasa fericire in sufletul sufocat de durere. Pur si
simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea si invers. Suferinta nu poate vedea dragostea si invers. Lumina nu poate vedea intunericul. Mintea infricosata nu poate observa pacea, iar mintea plina de ura nu are puterea de a percepe dra­gostea. Noi, oamenii, observam diferite aspecte ale existentei, care descriu – de fapt – cum ne simtim. Ceea ce ne atrage atentia, ne capteaza energia si aici incepe un proces subtil de atractie. Ceea ce observam devine prezent mai mult si mai mult in vietile noastre. Fie ca ne place sau nu, simplul fapt ca „observam” ceva atrage mai mult din acel ceva catre noi. De indata ce putem „observa” mai multa dragoste, mai multa frumusete, mai multa iertare, mai multa fericire, mai multa caldura si armonie, vom atrage aceste aspecte in vietile noastre. Ele vin pentru ca „este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumusetea si de aceea frumusetea se infatiseaza in fata sa, prin diferite
evenimente. Un om circotas, obisnuit sa descrie numai ce nu-i bun, ce nu-i frumos, ce nu-i multumitor si fascinant, ce-i plin de mizerie si de suferinta, va atrage evenimente cu acest continut. Nu pentru ca „se afla” o forta misterioasa in spatele dramei si a mizeriei umane, cit pentru ca cineva observa drama si mizeria, fara a face din observatia sa ceva constructiv. Observatia de dragul observatiei, de dragul criticii si al propriei inteligente, de dragul propriului nostru Ego devin un fel de drum catre Iad, pavat cu aparente bune intentii. In lumea noastra, critica poate fi un instrument salvator si important de schimbare, atita vreme cit o folosim in acest scop. Altfel, nu facem decit sa atragem catre noi ceea ce criticam, ceea ce nu ne place la altii, ceea ce ne enerveaza la lumea inconjuratoare si aceasta pentru ca Universul nu ne vede diferiti. In ochii divinitatii sintem „unul”, iar demonstratia ne prinde nepregatiti aproape intotdeauna. Insistenta de a critica, a agresa, a violenta sau a distruge pe cineva, fie in numele moralitatii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei genereaza un subtil proces de atractie a evenimentelor pe care le dezavuam. Ele ne dezvaluie mintile, asa cum sint in realitate. Ne dezvaluie trairile, actiunile si atitudinile. Evenimentele vietii ne dezbraca de minciuna si de sentimentul ca putem ascunde ceva anume, caci ele ne pun in relatie directa cu sentimentele ingropate in trecut, cu ura nerecunoscuta, cu dragostea nestiuta, cu frica sau cu bucuria din noi. Daca am putea observa mai mult ce-i bun, ce-i frumos, ce-i in armonie cu binele, ne-am apropia de acestea toate si n-am avea nevoie de agresivitate sau de ura pentru a ne impotrivi lor, caci asa cum a spus
Budha – „Raul pe care nu-l ataci se autodistruge.”