Marin Dobre si Anton Diaconu, ambii din Vulturesti, judetul Neamt, beau cu profesionalism o tarie intr-o crisma din sat si vorbeau, cu o pricepere ceva mai mica, despre diverse chestii, unele fiind chiar idei. In mod normal, lucrurile ar fi trebuit sa decurga pasnic, in sensul ca, dupa ce s-ar fi imbatat, s-ar fi lasat cu o cafteala usoara, de intretinere, care nu necesita mai mult de doua, trei zile de repaus la pat. Nu vom sti insa niciodata cum ar fi evoluat disputa de idei dintre Marin si Anton, pentru ca in discutia celor doi a intervenit, la un moment dat (in mod sigur, nu intr-un moment de inspiratie), consateanul Vasile Adomnicai. El si-a facut intrarea in discutii, in calitate de proaspat comesean, cu o remarca absolut neutra, de tatonare: „’Tu-ti Dumnezeii ma-tii!”, fara sa precizeze insa daca se referea la Dumnezeii mamei lui Marin sau la cei ai mamei lui Anton. In acest mod ingenios, Adomnicai a reusit, cu o singura injuratura, sa-i enerveze pe amindoi: pe primul pentru ca se luase de mama lui, iar pe cel de-al doilea din motive pur religioase. „Ba, de mama mai inteleg sa te iei”, i-a zis Anton, „dar de Dumnezeu nu permit!”. Dupa care au tabarit pe el, lovindu-l cu sticlele-n cap pina l-au lasat lat, in timp ce piosul Anton, aparatorul crestinatatii, incerca sa-i faca o minima educatie religioasa: „Ia, te duci tu frumos acum pina la El si-i ceri scuze, ne-am inteles?”.