Ceea ce faci, ceea ce ai vrea sa ti se faca!

O schimbare majora a mintii, dar si a sentimentelor umane, o transformare spirituala autentica ar putea sa inceapa si sa construiasca in launtrul nostru un “om nou” pe fondul deciziei personale de a gindi, a spune si a face in fiecare zi, in relatia cu oricine ceea ce ai dori pentru tine insuti. Ce cuvinte si ce fel de comportament ti-ar mingiia sufletul si ti-ar dezarma strigatul furios atunci cind strigi la un alt om? Ce ti-ar placea sa gindeasca, sa simta ori sa faca omul caruia-i strigi un adevar sau o minciuna? Ce fel de comportament ti-ar dezarma furia si te-ar ajuta sa te simti mai uman, mai frumos in tine insuti si mai bun? Reflecteaza la ceea ce ti-ar placea tie si fa astfel de cite ori intilnesti un om care striga la tine. Ce ai vrea sa faca un altul care te intilneste, dar pare ca priveste spre tine cu indiferenta, cu ura ori cu neascuns dispret? Poate ti-ar placea sa zimbeasca si sa te salute prietenos, chiar daca nu te ridici la nivelul criteriilor sale de apreciere, de intelegere si de inteligenta! Ei, bine, zimbeste-i tu, spune-i buna ziua cu toata inima, asigura-te ca nu o faci cu un scop anume si, mai ales, asigura-te ca nu astepti nici favoruri verbale, nici aprecieri, nici bucurie de la celalalt. Fii tu si fa tu ceea ce ai vrea sa fie si sa faca celalalt, zimbeste tu mai intii, dar ramii detasat privind asteptarile. Caci de vei dori de la altul si vei fi apoi dezamagit (si se poate, si se intimpla continuu, caci aceasta-i natura experientei umane!) te vei prinde in hora fara sfirsit a atasamentului, iar experimentul tau va esua. Atasamentul in acest caz nu se refera la situatiile in care sintem legati emotional de cineva, cit la negativitatea interioara ce se naste din asteptarile neimplinite. Noi sintem fericiti cind primim ceea ce ne place, ceea ce credem ca-i bun si sfirsim prin a fi nefericiti cind ceea ce ne place nu ni se da. De aceea ne asezam continuu fericirea la cheremul lumii inconjuratoare si sfirsim prin a o pierde tocmai pentru ca lumea nu poate (nu doar ca nu vrea) sa ne faca fericiti ori sa ne confirme scenariile mintii proprii. Dezamagirea este un aspect inevitabil al experientei; mai devreme sau mai tirziu, sintem dezamagiti pentru ca am fost amagiti de noi insine. A le da altora ceea ce ne-ar placea sa ne dea ei noua este cu totul altceva decit a astepta sa primim de la ei ceea ce ne place. Este ceva complet diferit, este ceva ce – odata inceput – ne impinge catre un drum al existentei de neimaginat. Este o schimbare de paradigma, una majora, ascunsa intr-o mica modificare de perspectiva. Incotro ne transporta fiinta simplul fapt de a le face altora ceea ce ne dorim pentru noi? Am zice ca in cea mai profunda, mai puternica si mai masiva transformare spirituala pe care ne-am putut-o imagina vreodata. Exercitiul zilnic de a gindi, a spune, a vorbi si a face oricarui om pe care-l intilnim ceea ce ne-am dori pentru noi insine ne schimba vietile pina-n strafundul radacinilor, dar – mai ales – ne schimba coplesitor pe noi. Ne vom descoperi asa cum ne-am visat, dar parea ca nu putem spera vreodata sa fim.