Cauta

300 de cupluri au sarbatorit Nunta de Aur

Intr-o atmosfera de mare sarbatoare, aproximativ 300 de cupluri care au implinit 50 de ani de casatorie au fost aniversate de catre primarul Neculai Ontanu, in urma cu doua zile, la Sala Palatului. Alaturi de fericitii longevivi care au aflat secretul casatoriei trainice si cei 4.000 de invitati ai acestora, s-a mai aflat un sobor de preoti care a oficiat slujba religioasa pentru sfintirea legamintelor de credinta a acestora. “Ca si la celelalte noua editii, sint onorat sa am prilejul de a-mi manifesta sincera apreciere, admiratia si recunostinta profunda fata de dumneavoastra, cei care ati ramas impreuna «la bine si la greu», cei care ati invins timpul si obstacolele lui prin daruire, intelepciune si prin dragostea sincera pe care vi-o purtati unul celuilalt, reusind in acest fel sa va bucurati, in doi, de Sfinta Taina a casatoriei, timp de peste jumatate de secol”, a declarat primarul sectorului 2. Cu aceasta ocazie, sarbatoritii au primit certificate de casatorie europene, sampanie, piscoturi si flori. Intitulat sugestiv “50 de ani de casatorie – Reinnoirea juramintelor in stil european”, proiectul are drept scop promovarea familiei si virtutile ei.

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version