Singur acasa

De doua saptamini, se intimpla ceva ciudat: e liniste. Fac dus si nu se intimpla nimic, peretii nu mai bubuie; afisele din bloc au disparut fara urma, vin prieteni la mine in vizita si nu urla nimeni, ascult muzica noaptea si nu trezesc pe nimeni. Nu ma las pacalit, stiu ca e o capcana.
La administratie, platesc intretinerea. In fata mea, un domn care arata decent. „Noul dumneavoastra vecin”, imi zice administratorul. „Hait, a murit baba de la 3”, gindesc. „Cu dinsul n-o sa mai aveti probleme”, continua administratorul, si zimbeste. Nu inteleg. „Pai s-au mutat aia de deasupra”. Vestea imi taie picioarele, ma asez pe un scaun: „Povestiti-mi”. „Aaa, pai stiti ca ea era nebuna”. „Si el”, zic. „Da, dar ea avea acte. Mergea de doua ori pe an la tratament, la un balamuc. Acolo l-a cunoscut pe unu’, alt nebun, si s-a indragostit de el”. U-uu, s-a indragostit nebuneste! Doamne-ajuta! „Asa. Pai ala e din Tirgu-Mures, nebuna s-a intors acasa, a vindut apartamentul – era pe numele ei – si s-a mutat in Ardeal, cu ala”. „Si barba-su?”. „Nu stiu cum s-au inteles, dar ea a vindut si el s-a mutat la maica-sa, tot prin Bucuresti”. „In alt cartier, sper”. „Undeva prin Rahova”.
Doamne, cit iubesc povestile de dragoste! (desi, daca l-ar fi citit pe Shakespeare, putea iesi chiar mai bine).
Euforia asta m-a tinut pina acasa. S-a risipit imediat ce am intrat pe usa, lasind loc unui sentiment greu de definit. Stateam in fotoliu, fumam si ma uitam in gol prada reveriilor, asemeni lui Cezar cind a primit capul lui Pompei, sau asemeni lui Octavian cind a aflat ca nefericitul Antoniu s-a sinucis. Am scuturat din cap decis sa alung aceste ginduri negre si am dat muzica la maximum; dupa doua minute, stiind ca idiotul nu mai e acolo sa se dea cu capul de pereti, am realizat ca, de fapt, ma deranjeaza muzica tare. Am facut dus, am lasat apa sa curga in nestire, dar nu m-am simtit mai bine. Seara, m-am uitat la un meci si am urlat ingrozitor, dar n-am avut nici o satisfactie. Am oprit sonorul televizorului si am tras cu urechea: noul meu vecin se uita si el la meci.
Disparitia unui dusman te poate lasa uneori mai singur decit pierderea unui prieten.
Undeva, in cartierul Rahova, sint sigur ca cineva sufera la fel de mult ca mine. Nu vreau, totusi, sa ma amagesc: intr-o zi va cunoaste un alt vecin si atunci ma va uita complet.