Gata. M-am hotarit. Evadez. De ce? Pentru ca nu mai suport? Nu mai suport stabilimentul? Nu. Nu mai suport lumea. Lumea in general. Am constientizat brusc, ca aici, la
nebuni, de fapt, nimeni nu este cu adevarat nebun. Planeaza doar in alta realitate. Dar citeodata nebunii sint lucizi. Mult mai lucizi decit cei de peste gard. Intr-un fel, acest gard ne protejeaza de adevaratii nebuni. Cei de afara. De aceea, o evadare din stabiliment ar fi perfect lipsita de logica. Adevarata evadare este cea din lume. Evadez in cosmos. Poate ajung chiar pe luna. Pina acum am reusit sa string, prin diferite metode, 974 de baloane. Am nevoie de 1.022 pentru a ajunge in stratosfera. Planul este simplu. In spatele stabilimentului exista sera veche. Acolo voi asambla racheta. Corpul va fi simplu, din plastic. E ca si construit. Motorul, e banal de construit. Doar toti ma considera geniu. Si oricum nu vreau sa plictisesc cu detalii tehnice. Combustibilul va fi spirt. Partea proasta e ca-mi trebuie cam 3.000 de kilograme. Adica trei tone. Asta inseamna ca trebuie sa subtilizez 3 kilograme pe zi ca sa-l am pe tot in 3 ani? Nu! Procesul de subtilizare trebuie accelerat. Poate sparg depozitul de medicamente. Da, asta o sa fac. Deci. Estimez data decolarii peste maximum un an. Voi umfla cele 1.022 de baloane si balonase cu heliu (gazu’ ala de te face sa vorbesti ca Donald), si voi incepe sa ma inalt. Voi vedea pasari, pasarele, pasaroaie, avioane mari si mici si pasarici. Pina cind se asterne linistea. Asta inseamna ca sint in stratosfera. Arunc baloanele si dau drumul la motor. Si, evadez. Vad Pamintul de sus, vad stelele, vad tot. Constientizez caracterul punctiform al Universului. Toti sintem puncte… Huo!!! Gata cu visul. La munca, avem o racheta de construit! Ce nebunie!…