AcasăOldFeministele din Elvetia nu vor minarete

Feministele din Elvetia nu vor minarete

Faptul ca, ieri, elvetienii s-au prezentat la referendum pentru a vota pro sau contra unei legi „anti-minarete” propuse de Partidul Poporului (de dreapta) ar fi trecut, poate, neobservat, in ciuda acuzatiilor de intoleranta formulate de partidele de stinga si de organizatiile anti-discriminare, precum si de membrii comunitatii mahomedane din Ţara Cantoanelor. Pina la sfirsitul saptaminii trecute, mai toti analistii politici prevedeau ca legea privind interdictia construirii de minarete in vecinatatea moscheilor va cadea la referendum. Numai ca, pe „ultima suta de metri” a campaniei pentru votarea acestei legi (conform Constitutiei Elvetiene, orice lege trebuie validata prin referendum national), Partidul Popular a primit un neasteptat sprijin din partea feministelor, care in mod traditional voteaza cu stinga. „Daca ii lasam (pe musulmanii stabiliti in Elvetia – n.r.) sa ridice minarete, ei vor sfirsi prin a ne obliga sa purtam cirpe pe fata”, sustin feministele elvetiene, care nu-si ascund temerile provocate de „islamizarea Europei” si indignarea pe care le-o provoaca „aceste simboluri falice ale oprimarii femeilor”. Conform unui exit-poll organizat la o ora dupa inchiderea urnelor (ieri la ora 13.00, ora României), legea a fost aprobata de 59% dintre alegatorii elvetieni.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
49 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger