AcasăOldNe vaccinam sau nu?!

Ne vaccinam sau nu?!

Aceasta este intrebarea la care multi români dar si europeni, americani sau de aiurea vor sa gaseasca un raspuns. Lumea este in acest moment impartita in doua: o parte care doreste sa se vaccineze si o alta care nici nu vrea sa auda de vaccin. De fapt, s-a creat o situatie fara precedent in istoria medicala a omenirii. Pentru prima data sint oameni (si nu putini) care refuza categoric sa se vaccineze. Iar multi dintre acestia sint medici.

*Cum s-a ajuns aici?*

Simplu. Totul a inceput in luna iulie a acestui an cind un grup de experti in vaccinuri a concluzionat ca epidemia e de neoprit iar Marie-Paul Kieny, director OMS in directia cercetarii vaccinurilor (fost angajat in industria farmaceutica), a spus ca toate tarile vor trebui sa aiba acces la vaccinuri si ca vaccinul va trebui sa fie gata de administrare in septembrie. Problema este ca multi dintre sefii OMS au lucrat sau avut conexiuni puternice cu industria farmaceutica si, potrivit presei occidentale, sint influentati de producatorii de vaccinuri care vor sa cistige profituri enorme de pe urma contractelor cu guvernele. Seful unei mari corporatii din industria farmaceutica a recunoscut chiar ca noua gripa este ca “un balon de oxigen” pentru industrie, puternic afectata de criza economica. De altfel, o data cu aparitia gripei noi, OMS a modificat chiar definitia “pandemiei”. Potrivit
noii definitii nu mai este necesar ca pandemia sa atinga un anumit numar de persoane infectate, ci este suficient ca virusul doar sa fie prezent intr-o zona. Nimeni, din cadrul OMS, nu a putut explica logic aceasta modificare. Pina acum, mortalitatea virusului AH1N1 s-a dovedit mai mica decit cea a gripei obisnuite (de tip A), iar sute de mii de oameni din 195 de state si teritorii au supravietuit infectarii. Totusi, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si guvernele principalelor puteri economice ale lumii (SUA, Marea Britanie, Canada, Germania) insista ca vaccinarea este absolut necesara. Si asta in conditiile in care boala nu se manifesta mai drastic decit o raceala severa, deci insusi rolul vaccinarii este pus sub semnul intrebarii.

*Cu adjuvanti sau fara*

Franta si Germania sint tarile care lupta cel mai mult impotriva vaccinului AH1N1. Mass media din Germania a descoperit ca politicienii – incepind cu cancelarul Germaniei – functionarii publici si militarii urmeaza sa fie vaccinati cu un alt tip de vaccin decit cel folosit pentru restul populatiei. In aceasta situatie, scapata de presa germana avem, in fapt, intreaga cheie a problemei. Vaccinul destinat populatiei contine adjuvanti, iar cel destinat “privilegiatilor” nu. Un vaccin “normal” contine virusuri omorite sau slabite prin diferite procedee care ajuta sistemul imunitar sa se apere. Insa, pentru a obtine cit mai multe doze intr-un timp scurt, companiile farmaceutice folosesc adjuvanti care dilueaza vaccinul original foarte mult. Adica dintr-o doza de vaccin “clasic” se fac zece doze din acelasi vaccin dar “indoite” cu adjuvanti iar efectul obtinut este mult mai slab. Si asta deoarece companiile vor sa vinda cit mai multe doze de vaccin si sa scoata un profit cit mai bun. Or, sursa majora de toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie tocmai adjuvantii iar noile vaccinuri impotriva AH1N1 contin zeci de noi adjuvanti insuficient testati. Se stie deja ca o doza destul de mare de adjuvanti poate cauza disfunctii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor si comportamental. Mai multe institutii de cercetari au aratat ca sugarii, copiii si femeile insarcinate nu trebuie injectate cu vaccinuri ce contin thimseoral, dar cu toate acestea cele mai multe vaccinuri contin 25 de micrograme din aceasta substanta. Un alt adjuvant comun pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu care cauzeaza alergie, soc anafilactic. Tocmai in soc anafilactic au intrat mai multi canadieni dupa ce au fost vaccinati impotriva AH1N1.

*Deci, ce facem?*

Orice om intreg la minte ar trebui sa refuze o vaccinare facuta in graba impotriva unui virus de intensitatea celui actual in conditiile in care virusul oricum se modifica iar vaccinul pe care il fac risca sa se transforme doar intr-un cocktail de adjuvanti toxici. Insa daca cineva doreste mortis sa se vaccineze, sa solicite expres vaccinul “curat” fara adjuvanti.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
49 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger