AcasăOldDubai declanseaza un tsunami financiar international

Dubai declanseaza un tsunami financiar international

De cind Emiratul Dubai a cerut creditorilor sa-i amine, pina in mai 2010, plata datoriilor companiei de stat Dubai World, in valoare de 59 de miliarde de dolari, pe pietele internationale s-a declansat un adevarat tsunami financiar fara precedent.

*Bursele au luat-o razna*

“Socul” sau “Efectul” Dubai, cum a fost numit de specialisti, a lovit in primul rind bursele din Asia si Europa. Ieri, bursele europene au deschis in scadere abrupta, indicele european de referinta inregistrind cel mai puternic declin din ultimele sapte luni. “Sintem in prima zi dupa «socul Dubai», din pacate efectele par sa nu se fi consumat. Necunoscuta este reactia pietei americane, cea mai importanta din lume, la evenimentele din Orientul Mijlociu”, a comentat un analist german pentru presa internationala. Si pretul petrolului a fost afectat de “socul Dubai”, acesta coborind sub nivelul de 74 de dolari pe baril, la minimul ultimelor sase saptamini. De unde toata aceasta nebunie? Din teama investitorilor ca blocarea platilor de catre Dubai ar putea genera o noua criza financiara. De fapt, o suprapunere peste criza deja existenta, ce ar constitui un adevarat cosmar din care lumea cu greu si-ar mai reveni. In plus, si marile banci au de suferit, fiind suspectate de investitori ca au expunere pe companii din Emiratul Dubai. Pina si leul a fost afectat de Efectul Dubai. Moneda nationala s-a depreciat ieri, in debutul sedintei interbancare, la 4,3 lei/euro, la fel ca toate monedele din estul Europei, vinovata pentru depreciere fiind situatia creata in Emirat.

*Efect de domino…*

Statul Dubai, care pina nu de mult devenise cel mai excentric din lume, este acum in pragul falimentului. Nu ar fi primul si nici ultimul – vezi Argentina, declarata falimentara in 2001. Atunci, Argentina nu a reusit sa isi respecte obligatiile financiare externe, ceea ce a dus la tulburari sociale mari si declansarea unei crize ale carei efecte inca se mai resimt. Numai ca, odata cu declansarea actualei crize, scenariul argentinian se poate repeta la o scara mai mare. Problema e ca, obligate sa ajute sistemul financiar-fiscal, guvernele s-au indatorat masiv, pentru finantarea deficitelor. Potrivit Moody’s, datoria publica, la nivel mondial, a crescut cu 45% in intervalul 2007-2009. “Problemele apar atunci cind pietele isi pierd increderea in capacitatea statelor de a rambursa datoriile”, a explicat un analist Natixis. Si, se pare ca “neincredere” este cuvintul care domina toate pietele internationale de cind a izbucnit criza, iar acum aceeasi “neincredere” macina pina aproape de temelii si Emiratul Dubai. Si sa nu uitam ca FMI a aminat recent furnizarea unei transe a imprumutului destinat României, din cauza instabilitatii politice. Instabilitate care a inregistrat “neincredere”, drept pentru care mai multi investitori straini si-au retras fie fondurile din România, fie doar intentia de a investi. Ca si Dubai, si România merge acum pe o “sirma” subtire care se poate rupe in orice secunda.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
77 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger