AcasăOldTudor Chirila refuza sa fie unealta lui Crin Antonescu

Tudor Chirila refuza sa fie unealta lui Crin Antonescu

La marea intilnire dintre candidatii la presedintie, Crin Antonescu a vrut sa mai adune niste voturi de la tinerii care detesta politicienii si a spus ca, pentru el, Tudor Chirila este un reper moral.

Desigur, Antonescu a facut o gafa de proportii, pentru ca Tudor Chirila este un actor si un muzician talentat, dar n-a facut – inca – nimic care sa faca din el un erou national. Lucru pe care Chirila il stie foarte bine, din moment ce intilnirile lui cu liceeni incep cu fraza: “Nu ma aflu in fata voastra in calitate de reper moral. Nici nu as putea.” Pe blogul sau, Tudor Chirila respinge cu fermitate omagiul nedorit pe care i l-a adus politicianul: “Poate ca pasiunea domnului Antonescu pentru «Scrisoarea catre liceeni» si pentru modul in care gindesc, despre care sustine ca i se pare corect, sa fie adevarata, insa poate fi, in acelasi timp, un instrument de marketing electoral. Nu sint incintat ca numele meu a fost pomenit intr-o dezbatere electorala la momentul in care România pare sa nu mai aiba iesire si in care nu se mai intrevede nicio SPERANŢĂ. Am incercat mereu sa ramin in afara asocierilor politice (…) iar in seara asta, unul dintre candidati mi-a folosit numele incercind sa-si defineasca o reprezentare. As fi preferat sa nu se intimple acest lucru pentru ca nu doresc sa devin un instrument electoral. Or, afirmatia domnului Antonescu exact asta propune. (…) Din pacate, ultimii ani ne invata ca acordarea creditului nostru a atras dupa sine nerespectarea promisiunilor lor. Fundamental gresita mi se pare, insa, ideea de a-i intreba pe candidati, in contextul nostru socio-politic, care este reperul lor moral. Este ca si cum l-ai intreba pe Michael Schumacher care este modelul lui preferat de bicicleta.” Evident, meciul Tudor Chirila – Crin Antonescu s-a incheiat cu 1 – 0 pentru Chirila. Care, cu acest prilej, i-a tavalit putin si pe restul politrucilor din Ţara Mioritei.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
63 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger