AcasăOldComandouri pentru paza bisericilor americane

Comandouri pentru paza bisericilor americane

Iisus si-a invatat discipolii „sa intoarca si celalalt obraz”, dar acum doua milenii nu existau arme de foc. Si nici crime in lacasurile de rugaciune… Ca urmare a cresterii incidentelor violente (adesea soldate cu morti si raniti) in bisericile de peste Ocean, multi preoti parohi au ajuns sa apeleze la serviciile unor firme de securitate care ofera, printre altele, personal de paza instruit sa faca fata, la nevoie, chiar si conditiilor de front. Iar la capitolul „printre altele” mentionam camerele de supravegere si gardurile electrificate, pentru ca lacasurile de inchinaciune au avut de suferit nu numai din cauza celor care nu au auzit de porunca „sa nu ucizi”, cit si de pe urma foarte multora care rivnesc la bunurile altora – de la automobilele preotilor si credinciosilor pina la portofelele acestora. In plus, chiar si cele mai sarace biserici americane au instalatii de amplificare care tenteaza hotii – nu e de mirare ca, numai de la inceputul acestui an, din sfintele lacasuri au disparut bunuri in valoare de 25 de milioane de dolari. Sa revenim insa la porunca „sa nu ucizi” (a sasea la ortodocsi si anglicani, a cincea la catolici si luterani). In octombrie, un preot din New Jersey a murit dupa ce a fost injunghiat de 32 de ori. Nu pe strada, ci in biserica in care slujea. In mai, un medic specializat in avorturi a fost impuscat in cap, intr-o biserica din Kansas. In februarie, o femeie din Maryland a fost impuscata de fostul ei sot in parcarea bisericii in care se ruga in fiecare duminica. Iar in vara anului trecut, un atacator a deschis focul intr-o biserica din Tennessee, ucigind doi oameni si ranind alti sapte. Charles Guiteau, cel care l-a asasinat, pe data de 19 septembrie 1891, pe presedintele american James A. Garfield intentiona initial sa-l ucida in biserica pe care acesta o frecventa – dar s-a razgindit pentru ca al 20-lea sef al Executivului american era insotit de mama lui.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
50 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger