Ieri, ne-a dat voie asistenta-sefa sa ne uitam la televizor. Asa ca toti din salon ne-am adunat la cantina, ne-am asezat pe scaune si am inceput sa ne uitam la televizor. “Ca sint alegeri”, ne-a spus asistenta-sefa, “si chiar si voi trebuie sa stiti asta”. Ne-am uitat la televizor timp de vreo trei ore. Am vazut tot ce-am vrut noi. Apoi a venit in sfirsit cineva si i-a dat si drumul. Power on!, ne-a spus asistenta. Si imediat colegu’ din dreapta s-a ridicat de pe scaun, si-a inaltat miinile si a strigat: “power to the people!”.
Apoi s-a lasat linistea. Colegul din dreapta s-a asezat linistit. La TV au aparut pe rind Basescu, Geoana, Antonescu, Oprescu si chiar si Boc. Si am ris. Boc incape tot intr-un singur ochi din plasa de sirma groasa asezata in fata ecranului. Apoi n-am mai ris. Asistenta-sefa i-a adus la TV si pe colegii de la sectia “agitati”. Socializam. Si ne uitam toti la TV. Pacienti. Din pacate, nu prea putem polemiza. N-avem prea multe informatii in afara de alea pe care ni le soptesc agitatii. Nici macar confruntarea finala din campania electorala n-am vazut-o. Agitatii ne-au spus insa ca n-am pierdut mare lucru. Cica, la confruntarea electorala, Constantinescu l-a intrebat pe Iliescu daca “crede in Dumnezeu”. Apoi, filmul s-a rupt, emisia a fost aruncata in bezna. Alo, pai asta nu se intimpla prin ’96? “Ba da”, spune un agitat, “dar tot ce vezi tu acum la tv este o intoarcere in viitor”. “La fel cum tu, acum, ai amintiri din viitor”, imi mai spune agitatul.
Apoi se lasa linistea. Colegul de pe scaunul din dreapta sare iar in picioare si striga: “power to the people!”. Din stinga mea se aude: “Stai, ma, jos! Nebunule!”.