Si daca vine ce vrei si daca nu vine!

O ploaie periculoasa vine din senin si un eveniment de viata
periculos vine din dulcele si amarul inalt al cerurilor dragostei. De unde sa stii uneori cit de veninosi sint coltii care te saruta si cit de predestinati sint pasii care te vind pe zece talanti? Noi, oamenii, nu izbindim prea bine sa cunoastem adincurile fiintei noastre, pentru a extrage din el capacitatea de a aprecia binele si frumosul acolo unde pare tern si urit, scandalos de simplu sau in mod flagrant natural. Tot ce vedem ni se pare cu certitudine real si categoric adevarat, pentru ca, umblind putin printre desisuri, sa ne lovim capetele cu duritate si in mod grav de pragul de spini cusut cu indeminare printre frumuseti. Ne capteaza buzele calde si ochii suavi, miinile prinse parca in hora finetii absolute a Universului, candoarea si gingasia unei fiinte, pentru ca apoi sa facem cunostinta cu monstrul pitit in piele de Fat-Frumos. Frumusetea umana este si iluzia umana. Cum adevarul sau dreptatea izvorite din dualitate sfirsesc prin a ne arunca in aceeasi neagra si adinca groapa cu lei fiorosi, dupa ce ne-au purtat, mai intii, prin ceruri pline de lumini stralucitoare. Cadem din Rai in Iad in fiecare clipa in care ne amagim cu tot ce pare a fi, dar nu este. Cu tot ce ne pare frumos, dar ne face sa simtim cum din inimi tisnesc spre ceruri suvoaie nesfirsite de durere. Valul Mayei sau Valul iluziei este si ceea ce ne cheama strasnic spre a fi fericiti si-a cauta sub el izbinda simturilor noastre. Dincolo de el, un fel de ciini pazitori ai cerurilor pindesc spre a inhata prada umana, sosita la ospatul fericirii. Tocmai pentru ca nu ne putem refuza fericirea omeneasca noi ajungem sa suferim. Pentru ca ne lasam dusi de
imaginea oglinzilor infasurate in imagini cu munti si cimpii fara sfirsit si-n fericiri vesnice, noi platim un pret. Se spune ca trebuie sa-i dai lumii ce-i poti da si sa primesti de la ea ceea ce iti ofera, dar sa nu i te dai pe tine insuti. Caci aceasta inseamna a te pierde in acest desfriu al amagirilor si-a astepta de la oameni mai mult decit iti da Dumnezeu. Poate ca a nu astepta este solutia pentru cei care asteapta ceva de la oamenii pe care iI iubesc sau de la cei pe care ii vor iubi. De la prieteni, de la apropiati, de la colegi. De indata ce incepem sa asteptam multumiri, de indata ce asteptam fericiri sau cine stie ce alte marete emotii, incepem sa suferim pentru ca ele nu mai apar sau apar sub forme dezastruoase, complet opuse celor pe care le visam. Iluzia frumusetii anterioare ne cheama spasmodic si apoi ne ucide incet. Abia atunci cind sintem in genunchi putem aprecia, insa, puterea iluziei. Avem de invatat ca iluzia contine in ea parfumuri celeste, pe care le adulmecam pentru a ne intilni in cale cu adevarul despre otravuri si cu esenta insasi a otravurilor omenesti. In spatele lor, insa, se afla pilpiirea infinita a adevaratelor parfumuri sufletesti, care ne spun in soapta: ”Tot ce trebuie sa astepti este sa nu astepti nimic.” Ori sa visezi, sa stii ca s-ar putea sa fie, dar sa te simti la fel de limpede, la fel de fericit, fie ca ceea ce astepti vine, fie ca nu vine!