Vazind ca tentativele sale autopublicitare n-au stirnit, pina acum, altceva decit mistouri usturatoare, machiorul Adi Pescariu (confundat, adesea, cu porno-mascariciul Dudu Steel) schimba macazul, prestind, de data aceasta, in rol de victima. Cica sensibilul Adrian se afla in fata unei televiziuni, inconjurat – cum altfel? – de manechinele lui. Cel mai probabil din boscheti, apare si personajul negativ din poveste, si anume un vagabond. Derbedeul, gelos pe pustiulica si cohorta lui de bunaciuni, incepe sa-i adreseze dragalasenii, improscindu-l, in pauzele dintre dialoguri, cu scuipat. Iata ce zice Pescariu, cu naduf: “Era foarte ofticat ca de ce am eu atitea fete in jurul meu si el nu. Nu am putut sa ripostez, pentru ca aveam toate trusele de machiaj in miini. Oricum nu-i faceam fata, ca era ditamai namila de om. M-a amenintat cu tot felul de obscenitati sexuale”. Ca in orice poveste de adormit naivii, exista si un binefacator: o mamaie care se afla, intimplator, de fata, si care l-a pus pe fuga pe agresor, coplesindu-l cu istericale. Altfel, cine stie ce necaz se abatea asupra bietului baiat. Morala povestii lui Adrian Pescariu? Un banc arhicunoscut: “Ce gindeste o gaina fugarita de un cocos – Daca fug prea iute, o sa zica ca-s proasta, daca fug prea incet, o sa zica ca-s curva. Mai bine ma impiedic”. Pacat de interventia bunicutei.