Cauta

Roger Moore, desemnat Omul Anului 2009 de PETA

Roger Moore, fostul interpret al agentului James Bond, a primit titlul de Omul Anului 2009 din partea filialei britanice a organizatiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), pentru campania pe care actorul britanic a dus-o impotriva comercializarii foie gras-ului. Actorul, in virsta de 82 de ani, s-a alaturat acestei campanii in urma cu trei ani, cind a acceptat sa fie naratorul unui documentar realizat de PETA care descria felul in care sint crescute pasarile din care se prepara aceasta specialitate culinara. Producerea ei a fost interzisa in Marea Britanie, potrivit PETA, insa nu si comercializarea ei. Potrivit PETA, acest documentar a fost vizionat de peste 300.000 de ori pe site-ul organizatiei. Roger Moore a adresat si o scrisoare membrilor Parlamentului britanic prin care le-a cerut sa sprijine demersul de scoatere a acestui produs de pe rafturile magazinelor, a scris o serie de articole pe aceasta tema in ziarele si revistele insulare si a inventat expresia “tortura la cutie”.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version