Stau pe marginea saltelei si numar nasturii care puncteaza frumosul model rombic al tapiteriei. “E multi”, imi spun, dar nu prea multi, ci doar atit cit trebuie ca sa ma ajute sa tin rindul zilelor care ma despart de festivalul anului. De Craciun. Si cu unghia scrijilesc incet, abia vizibil, cite un nasture pe zi. Cu cit mai multi nasturi zgiriati, cu atit mai putine zile pina la hiper, ultra, mega, tera concertul anului.
Ma duc la Banica la concert anul asta. Am fost si anul trecut si am fost si acum doi ani, si am fost si acum trei ani si asa mai departe inapoi in timp. In fiecare an a fost la fel de misto ca in anul precedent, stebeje e neschimbat, muzica e aceeasi, bandul e acelasi (poate doar Iantu nu mai e, dar nu conteaza), miscarea e aceeasi, decorul e acelasi. Deci n-ai cum sa te plictisesti. Anul asta mi-am luat bilete pentru toate cele patru zile de concert.
Abia astept sa ma vad cu ceilalti fani ai megastarului folk&roll. Ii stiu de multa vreme, ne dam intilnire in fiecare an la evenimentul asta senzational, am ajuns sa ne schimbam adresele si numerele de la telefoanele de jucarie. Nici macar locurile in sala nu le schimbam niciodata. Astfel, stim cu exactitate unde ne gasim si la anul. Eu, de exemplu, stau in rindul patru, banca de la geam. Si mai trag cu ochiul si pe afara. Anul trecut, imi aduc aminte ca la un moment dat, am zarit prin fereastra mica si aburita un chip. Era o blonda. Ba, nu, era Hrusca. Ţipa.
Initial am crezut ca spune “Scoala gazda din patut, florile dalbe/ Si ne da un colacut, florile dalbe”. Dar nu, spunea “Banica va fraiereste si anul acesta cu patru concerte identice. Ha, Ha, Ha!”.
De pe scena se aude: “One for the money, two for the show…”. Si ma gindesc… mare invidios Hrusca, asta.