Dati-i un cal lui Florin Chilian!

Na, sa mai pretindeti ca exage­rez cind il tavalesc pe menestrelusul Florin Chilian. Fiti atenti ce a scris Andrei Plesu, ieri: „Il vad invitat, la diferite emisiuni, pe dl Florin Chilian. Nu mi-e clar in ce cali­tate. Expert? Voce a poporului? Reprezentant al muzicienilor de pretutindeni? Omul e, probabil, inocent: si-a confectionat un portret de ar­tist indignat, de teoretician al «revoltei», dindaratul caruia se intrevede o pubertara incintare de sine, precum si o duioasa precaritate a educatiei. Intrebarea este de ce e invitat peste tot, de ce vrem sa-i savuram, peste tot, micul joc de picioare?”. Cu trei zile in urma, pe Chilian il mascarise si George Stanca. In urma cu vreo doua seri, chitaro­dului ubicuu i se pusese pata de unsoare hartistica pe „Desteapta-te române!” („Un rasunet” se cheama poezia, Chili­ane, napirstocule cultural!) si pe „Miorita”. Unu la mina, Chiliane, tu n-ai voie sa te apropii de versurile din „Un rasunet” si din „Miorita” pentru simplul motiv ca rimele pe care le freci intre dinti, „la concerte” (da, da, da, da!), sint niste cutite infipte in prozodie. Doi la mina, caraghiosule! Lasa-i sa pero­reze despre resemnarea ciobanului mioritic si, extrapolind, despre pasivitatea românilor pe oamenii care au urmat scoala la zi, nu pe treptele, doldora de chistoace si de flegme, ale salilor unde ai cobzarit tu! Si trei la mina, poftim o poezioara la mintea ta! Analizeaz-o! Cum e corect? „Mindru, calul intra in gara” sau „calul mindru intra in gara”? Te edific eu: „ia-l de p…, da-l afara!”. Hai, Chiliane, ia-l, nu mai sta! Si ramii cu el acolo, in grajd! N-am fost golan deloc, are si Caragiale o schita despre soco­teala calului, dar n-ai tu de unde s-o cunosti! Nu puteam sa-ti transmit „ne sutor ultra crepidam”, ca nu intelegeai! Asa l-a pus la punct (in traducere, „cizmarule, nu te ridica mai presus de calapodul tau!”) artistul Apelles pe un reusit ca tine.