„Mecz towarzyski”, adica meci tovarasesc – asa scria pe foaia cu echipele care se distribuia la masa presei. „Meciul tovarasesc” s-a jucat pe un santier. Stadionul era pe trei sferturi in lucru, dar diferenta dintre poporul nostru si al lor e ca polonezii se refac repede. La mijlocul anilor ’50, si-au recladit intregul centru istoric, distrus de nemti in Al Doilea Razboi Mondial. Chiar daca regimul comunist a lasat urme si aici, Varsovia e un oras nobil. Sosele largi, catedrale, statui. Pe socluri vegheaza Copernic, Chopin, regele artist si iubaret Stanislaw Poniatowski, maresalul Pilsudski, primul sef de stat si dictator al Poloniei renascute. Si echipa nationala a României renaste. Tot renaste. In ultimii 60 de ani, a fost reconstruita de vreo 30 de ori, cam din 2 in 2 ani. Operatiunea a reusit in 3, maximum 4 rinduri. Si am sentimentul ca se va intimpla si acum, cu conditia ca Lucescu sa nu mai fie siciit de personaje ca Mititelu. Eu stiu ca recesiunea si pretul scazut al terenurilor afecteaza multa lume, dar Mititelu nu se poate salva vinzindu-l pe Costea. Nu asta-i solutia. Oricum, il prefer pe Mititelu lautarilor care latra cu dezinvoltura despre fotbal, bucatarie vietnameza si orice altceva. Despre jocul nationalei a gavarit la televizor cine a vrut, inclusiv Florin Chilian, trubadurasul revoltat care se crede foarte doct, dar nivelul lui cultural este „la popa la poarta, e o pisica moarta”. In ritmul asta, o sa ajungem sa-i cerem parerea si cintaciosului sisit Nelu Ploiesteanu.