Dorind sa vada un meci de fotbal la Dublin (Franta – Irlanda, competitie din Cupa Mondiala) dintr-o tribuna oficiala – si acoperita – excelenta sa domnul Nicholas Sarkozy de Nagy-Bocsa, presedinte al celei de-a cincea Republici Franceze si principe de Andorra (titul nobiliar purtat de toti sefii de stat din Hexagon), s-a pus intr-o situatie mai mult decit delicata, pentru ca autoritatile irlandeze nu au inteles – ori s-au facut ca nu inteleg – solicitarea scrisa primita de la Palatul Elysée, in care era folosit cuvintul „box” – mai pe româneste, cutie. Data fiind inaltimea nu tocmai impresionanta a „Noului Napoleon”, irlandezii au raspuns ca, daca presedintele francez vrea sa para mai inalt, i se pot pune la dispozitie mai multe cutii, cu inlatimea cuprinsa intre 30 si 60 de centimetri, „pentru a se bucura de o vedere panoramica”. Cel de-al saselea presedinte al celei de-a Cincea Republici este extrem de sensibil la aluziile si bancurile facute pe seama inaltimii sale, de numai 165 de centimetri, motiv pentru care raspunsul oficialului irlandez a generat un lung sir de scrisori acide intre diplomatii celor doua tari. La rindul lor, oficialii irlandezi sustin ca au fost convinsi ca totul a fost o farsa.
Scris de Ziarul National
Inaltimea Sa, domnul presedinte
Ultimele știri
Facem megalopolis. Și îi spunem Drulistan
1. Pe 9 noiembrie 1989 s-a terminat cu Zidul Berlinului, asta știți. Dar dumneavoastră ați uitat, iar useriștii habar n-au, ce s-a întâmplat pe...
Cutremur puternic în Japonia. A fost emisă avertizare de tsunami
Un cutremur puternic a avut loc duminică, 9 noiembrie, în largul coastei nordice a Japoniei. Autoritățile nipone o avertizare de tsunami.Cutremurul, cu o magnitudine...
