„In nemernicia mea, ca un ciine turbat…”

Imi pare rau ca Dinica e intins acolo si nu s-a putut amuza la priveghiul sau. Daca ar fi vazut mascaricii care il pling ca sa se bage ei in seama, sint convins ca i-ar fi pizduit pe citiva cu elevata sintagma „hai sictir, draga!”. Uriasii actori patenteaza replici din filme sau din teatru. Dinica incarca vorbele cu ecou si le lasa mostenire generatiilor viitoare, care le vor strica. Autodenuntul din „Columna” reprezinta o pecete a acestui actor extraordinar. „In nemernicia mea, ca un ciine turbat, am muscat mina care m-a hranit!”. Din pacate, cuvintele scrise nu pot reproduce si vocea aia care zgiria, fermeca si raminea pe creier. „In nemernicia mea!” – ce frumos! Si cit de bine ni se potriveste! Mai ales unora dintre noi. Sa dau un exemplu. La intimplare. Ceva spontan. N-am premeditat nimic. Jur pe viata creditorilor mei! Vin cu un nume asa, la nimereala. Tatulici. Bai, Tatu­lici, tu n-ai muscat nicio mina care te-a hranit? Cind te vad atit de preocupat de soarta natiunii, imi izbeste mintea o snoava pe care o spun taximetristii, ospatarii, baietii de oras, adica niste oameni mai inteligenti si, cu siguranta, mai sinceri decit tine, Tatulici! Fii atent, deontologule decrepit! „Care e prima poezioara pe care o invata copiii din tara asta? «Catelus cu parul cret». Si ce face catelusul? Ciordeste rata din cotet!”. Românul se apuca de hotie la 4-5 anisori, recitind. Tatu­lici, tu, in magnifica-ti existenta, ai obtinut vreodata foloase necuvenite? Nu cred.