“Cum raspunzi unui copil de 10 ani la intrebarea «de ce crezi ca daca ma rog are grija Dumnezeu de mine? Sint atitia oameni care se roaga si totusi mor sau au probleme». Ma poate ajuta cineva sa-i raspund astfel incit sa-lw ajut sa nu-si piarda credinta?”. Aceasta este intrebarea unei cititoare postata ieri pe Internet, pe care o apreciem ca fiind interesanta, importanta si pentru care exista mai multe raspunsuri. Radacina oricarui raspuns, cheia si esenta lui se afla in-tr-un cuvint: “CREDINŢA”. Problema sau stimulul capabil sa ne zdruncine credinta este “lumea” sau ceea ce cititoarea noastra exprima asa: “Sint atitia oameni care mor sau au probleme, cu toate ca se roaga!”. Expresia in sine este, in fapt, o credinta. Iar credinta este o convingere adinc inradacinata in mintea noastra. Problema credintei este aceasta: “In ce anume cred? Cred ca Dumnezeu imi raspunde la rugaciune sau cred ca ma rog si, cu toate acestea, am probleme”. Cred in criza pe care o vad in lume sau cred in prosperitate si-n puterea lui Dumnezeu de a-mi da ceea ce am nevoie? De la credinta initiala pleaca puterea sau slabiciunea. De la saminta pe care o plantam mai intii in “subconstient” creste fructul,
floarea, maracinele sau iarba, frumusetea sau uritenia lumii pe care o vedem, apoi, in preajma. Stiinta initiatica – pe care o avem la indemina si in Noul Testament, prin insasi experienta vietii lui Iisus – ne aminteste continuu ca lumea este o reflectie a propriei noastre minti. Cind privim catre acest principiu initiatic, ne izbim de durerile, de dramele, de crizele lumii si – automat – credinta ni se zdruncina. Daca ne-am aminti ca acela, oricine ar fi el, s-ar putea sa fi plantat in saminta sa convingerea ca “rugaciunile nu primesc raspuns”, ca – poate – credinta i s-a intiparit in subconstient inca din copilarie, dar – fireste – el a uitat asta, am putea simti compasiune pentru el, pastrind intacta credinta noastra. Atunci cind o credinta capata caracter de “convingere puternica”, ea este automat inregistrata in inconstient si lucratoare in folosul omului de-a lungul intregii sale vieti. De aceea este important ca sugestiile pe care le transmitem copiilor, lumii inconjuratoare sa aiba un continut plin de caldura, de afectiune, de incredere, de speranta si de frumusete. Sigur ca viata nu-i suta la suta ca o dulceata, sigur ca si Budha i-a vazut pe cersetori, in cele din urma, cu toate masurile de precautie ale tatalui sau, Regele, care dorea sa-i arate doar partile frumoase ale vietii. Dar lumea luminoasa pe care Regele i-a aratat-o in copilarie se arata in interiorul lui Budha pe vremea vietii sale de cersetor! Tatal sau avusese dreptate: lumea era frumoasa cu adevarat, numai ca tatal sau nu vazuse, inca, frumusetea din starea de cersetor. In copilarie trecem prin perioada cea mai importanta a vietii noastre, caci in acest timp “inregistram” credintele si convingerile ce ne vor indruma pasii de-a lungul intregii vieti. A crede nu inseamna atit a crede sau nu in Dumnezeu, cit a invata sa gindim la lucrurile bune, sa vorbim despre ele si sa le transformam in fapte. Astfel, se creeaza convingerile bune si, cind “problemele” ne apar in experienta, energia bunelor “credinte” din copilarie ne sprijina, ne mingiie si ne aduc solutii uimitoare.