Cauta

Criza de medicamente, la fel de periculoasa ca gripa

Colegiul Medicilor din România a fost sesizat cu privire la existenta unor mari deficiente in aprovizionarea cu medicamente si materiale sanitare in reteaua spitaliceasca din România. CMR atrage atentia – printr-un comunicat de presa transmis ieri – asupra acestei probleme si solicita autoritatilor luarea unor masuri de urgenta. Numeroase spitale reclama lipsa medicamentelor si solutiilor sanitare.
– In toata tara lipseste oxitocinul, un medicament de maxima necesitate. De asemenea, nu se gasesc solutiile perfuzabile, antiinfectioase pentru uz sistematic (in spitalele din judetul Suceava, de exemplu). Tot in judetul Suceava, in cazul programelor de sanatate TBC lipsesc antibioticele de baza (in judetul Suceava se gasesc mai multe cabinete TBC, inclusiv un sanatoriu).
– Spitalele de psihiatrie reclama lipsa neurolepticelor incisive, a antidementialelor si a psihotropelor sedative.
– In cazul Spitalului Municipal Târgoviste, incepind din semestrul al II-lea al acestui an, suma alocata lunar pentru medicamente reprezinta doar 50% din necesar, iar pentru ultimul trimestru al anului nu exista finantare pentru materiale sanitare si consumabile.
– La Spitalul Judetean de Urgenta Târgoviste lipsesc de asemenea si materialele care nu se gasesc nici pe piata, numarul de internari contractat pe DRG a fost epuizat si se interneaza doar urgentele.
– In judetul Olt lipsesc solutiile perfuzabile, antibioticele iar datoriile la medicamente si materiale sanitare nu au fost achitate.
– Spitalul Municipal Tg. Secuiesc a solicitat suplimentarea fondurilor alocate achizitionarii medicamentelor necesare pentru serviciile medicale spitalicesti.
– Si spitalele din Bucuresti se confrunta cu aceleasi lipsuri, un exemplu fiind Spitalul Universitar. “In continuare, la Spitalul Universitar avem lipsuri majore in ceea ce priveste antibioticele si chiar materialele de uz curent (de exemplu fire de sutura). Practic, lipseste aproape tot, pendulam intr-o lipsa majora si o alta lipsa majora”, a declarat dr. Florin Chirculescu, consilier in cadrul Colegiului Medicilor si seful Compartimentului de Medicina Toracica Spitalul Universitar din Bucuresti. Daca chiar si Colegiul Medicilor s-a sesizat in aceasta privinta, probabil ca situatia este extrem de grava si cel putin la fel de periculoasa ca si “virusul gripal” care bintuie România.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version