Cauta

“Am fost boem si am trait frumos”

*Maestrul Gheorghe Dinica s-a stins din viata*

Artistul Gheorghe Dinica a incetat din viata, la virsta de 75 de ani, ieri, in urma unui stop cardiac, la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde a fost internat in urma cu trei saptamini, fiind diagnosticat cu colecistita acuta alitiazica flegmonoasa, soc septic si disfunctie multipla de organe.

Dinica a fost supus, luni noapte, unei interventii chirurgicale de urgenta sub anestezie generala. Interventia a vizat o colecistectomie laparoscopica, lavaj si drenaj. Dupa operatie, starea pacientului a continuat sa fie extrem de grava, necesitind masuri de terapie intensiva. Insa, in ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, la ora 13:00, inima actorului a incetat sa mai bata. A lasat in urma o multime de roluri memorabile, ultimul fiind rolul Generalului Vulturesco din serialul “Aniela”, pe care nu a putut sa-l duca, fizic, pina la capat. Insa Generalul nu va fi inlocuit de alt actor, ci va “pleca” undeva de unde va continua sa joace din umbra, dupa cum au declarat producatorii serialului.
Prieten bun, un sot devotat si un artist desavirsit, Gheorghe Dinica, o emblema a scenei românesti, a lasat o mostenire preti­oasa românilor: rolurile sale, pofta de viata, placerea cu care isi spunea fiecare replica. Nascut si cres­cut in Giulesti, dupa Razboi, Gheorghe Dinica obisnuia sa povesteasca cu umor:

„M-am nascut in 1933, in ziua de Craciun, dar nu era nimeni la Primarie, toti erau in chefuri si m-au declarat in acte pe 1 ianuarie 1934”.

„Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decit de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cite roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje”, spunea actorul.

„Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa «Titanic-vals» de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intimpla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala”, isi amintea el.

„Meseria asta a mea imi ocupa cel mai mult, imi place si fara ea nu ar avea niciun haz pentru mine tot ce se intimpla”, obisnuia sa spuna actorul care a dat viata personajelor in filme precum „Felix si Otilia”, „Un comisar acuza”, „Cu miinile curate”, „Prin cenusa imperiului”, „Secretul lui Bachus”, „Cel mai iubit dintre paminteni”, „Patul lui Procust”, „Orient Express” sau „Filantro­pica”, sau pe scenele teatrelor Bulandra, National, Mic, de Comedie ori Odeon.

“Am fost boem, am trait frumos, am jucat cu pasiune in fata spectatorilor si a camerei de luat vederi”.

Pina dupa Revolutie, Gheorghe Dinica a trait o viata de artist boem, petrecindu-si o parte din ea in celebra crisma Sarpele Rosu si, alaturi de Stefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu si multi altii, a scris istoria filmului românesc.
Din 1996 a fost casatorit cu Gabriela Georgeta Dinica, o femeie despre care spunea ca „are o relatie clara cu viata si a facut ordine in dezordinea existentei mele”.

Ultimele stiri

  • Cum foamea „pe nepregătite” sabotează sănătatea: Greșeli mici, consecințe mari
  • Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Exit mobile version