AcasăOldGreva generala la metrou, probabil pe 16 noiembrie

Greva generala la metrou, probabil pe 16 noiembrie

Lucratorii de la Metrorex nu se lasa cu una cu doua si vor, cu orice pret, marirea salariilor cu 26%. Daca nu, fac greva generala pe data de 16 noiembrie. Joi, 12 noiembrie, va avea loc o greva de avertisment de doua ore.

Angajatii de la metrou ar putea declansa, la 16 noiembrie, o greva generala pe termen nelimitat, daca negocierile cu reprezentantii Metrorex privind cresterea salariilor vor esua, a declarat, ieri, liderul sindical Ion Radoi.
Potrivit unui comunciat remis de Unitatea Sindicatul Liber Metrou, negocierile de ieri nu au adus nimic nou pentru angajatii Metrorex, astfel incit in data de 12 noiembrie (joi) intre orele 4.00 si 6.00 va avea loc o greva de avertisment. “(…) Am avut o sedinta de conciliere cu reprezentantii Metrorex si cei ai Camerei de Munca si avem termen de sapte zile dupa care se poate declansa o greva generala”, a spus Radoi dupa sedinta de conciliere intre sindicatele de la Metrou, reprezentantii Metrorex si cei ai Camerei de Munca Bucuresti.
In cazul in care s-ar declansa greva generala, metroul ar urma sa circule doar o treime din program, respectiv intre orele 16:00 si 23:00.
Liderul sindical a spus ca angajatii Metrorex vor picheta zilnic sediul Guvernului, incepind de azi, intre orele 11:00 si 13:00.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
50 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger