O scrisoare de condoleante trimisa de premierul britanic mamei unui soldat cazut la datorie in Afganistan a umplut de indignare intreg Regatul Unit. Scrisa cu mina lui de sef al guvernului de la Londra, scrisoarea primita de mama soldatului Jamie Janes este plina de greseli de ortografie: „condolencs” in loc de „condoleances” si „colleagus” in loc de „colleagues” – ca sa ne limitam la doua exemple. Si, parca pentru a compensa literele mincate la unele cuvinte, a mai scris si „securiity” (cu doi „i”). Dar ce a infuriat-o pe Jacqui Janes, mama soldatului mort la numai 20 de ani, a fost chiar formula de inceput: „Stimata doamna James”… „Nici macar nu s-a ostenit sa ne retina numele de familie”, declara mama indignata, care compara scrisoarea primita de la premier cu cele primite de la Palatul Buckhingham, de la Ministerul Apararii si de la comandantul Primului Batalion de Grenadieri de Garda, in care „Jamie al ei” se inrolase la virsta de16 ani. Gordon Brown s-a vazut nevoit sa telefoneze familiei indoliate pentru a-si cere scuze pentru gafa.
Chiar si asa, scuzele telefonice nu au impresionat prea tare, stiut fiind faptul ca alegerile se apropie si popularitatea lui Gordon Brown si a Partidului Laburist sint in cadere libera…
Gordon Brown sta prost cu ortografia
62 afisari