„Iubeste!”- aceasta-i porunca divina

„Iubeste si fa ce vrei”, spunea Sfintul Francisc de Assisi!
Auzind aceasta, noi am putea gindi: „Ah, inseamna ca dragostea imi da dreptul sa fiu un soi de «mogul». Sa traiesc dupa propriile mele reguli!” Si, da, ar putea fi asa, dar nu intru totul. Iubirea despre care vorbeste Sfintul este cuprinsa in „porunca divina” adusa de Hristos, nu-i o simpla emotie omeneasca. In ea se afla „toata legea”, cum spune Iisus, asa incit primele doua porunci din cele zece afirma „iubirea” pentru Dumnezeu si „iubirea pentru altul”! „Iubeste!” – aceasta-i porunca si-n ea-i cuprinsa taina legii creatiei. Daca iubesti, faci tot ce vrei pentru ca ce vrei nu poate contine rau. „Iubirea este Dumnezeu”, iar atunci cind ceri, vrei, cauti si doresti cu toata inima ta iubirea, in cele din urma apare! Se poate sa apara sub forma iubirii tale pentru un om. Se poate sa apara sub forma iubirii tale pentru gradini ori pentru un ciine. Si, atunci cind iubirea iti viziteaza mintea si inima, se poate sa o treci prin filtrele „prafuite” ale mintii ori ale experientelor tale din trecut. Nici nu-ti dai seama ca-n umbra-i fastuoasa, diafana, or blinda se dezvaluie Dumnezeu insusi. Se poate sa nu-ti amintesti cit de mult L-ai strigat pina atunci. Sa-ti uiti
lacrimile pe care le-ai desirat in ascunsul noptilor ori al zilelor tale nefericite. Se poate sa nu intelegi ca prin chemarile tale fierbinti Dumnezeu a venit la tine sub forma iubirii pe care o simti pentru o alta fiinta sau pentru orice altceva. „Modelul de atractie suprem” sau mintea lui Dumnezeu, despre care am vorbit in zilele trecute, nu apare din neant in trairea noastra. Atragem „puterea de a iubi” prin aspiratia fierbinte a mintii si a inimii. Si-i atit de simplu sa intelegem ca „am atras iubirea” de indata ce o simtim! Ne aflam in „puterea cimpului de atractie suprem” cind iubim. Dumnezeu ne iubeste pe noi insine cind iubim. Si-n iubirea aceasta gasim intreaga libertate. In iubirea aceasta redevenim intregi. Iubirea noastra nu-i a noastra; iubirea pe care o simtim este felul in care Dumnezeu se arata inimii si mintii care-a cerut-o. Ea nu poate veni in cimpul nici unei fiinte fara sa fie un raspuns la o cerere a acelei fiinte. Iubirea este raspunsul lui Dumnezeu la chemarile fierbinti ale fiintei noastre. Dar, adesea, uitam ca am cerut-o si cind vine ne infricosam de ea si o facem din nestiinta. Am uitat ca nu iubim persoana sau obiectul din fata noastra. Am uitat ca iubim pentru ca Dumnezeu ne iubeste pe noi. Daca am putea simti si intelege aceasta, i-am binecuvinta pe cei iubiti, caci Dumnezeu ii iubeste prin noi. Si, cind iubire „este” nu se poate sa gresim. Cind iubirea a venit, Dumnezeu a venit ca raspuns la rugaciunile, la chemarile si la visele frumoase ale omului. Daca sintem cu adevarat in iubire, nu putem fi si in afara legii. Iubirea este Legea insasi. In iubirea
despre care vorbim, mintea reptiliana, capabila de toate rautatile ei, dispare complet. Mintea inferioara, reziduurile agresive si razbunatoare ale Eu-lui neevoluat dispar complet in prezenta Iubirii. Din iubire gindesti cu inima si gindesti intotdeauna frumos. In iubire esti liber sa faci ce vrei, fiindca nu mai vrei altceva! Si cum sa „vrei”, cum sa „doresti”, cum sa „ai nevoie” de vreme ce iubirea iti daruieste totul?