AcasăOldLUMINILE ARTEI EXTREM-ORIENTALE IN LICITAŢII PUBLICE (II)

LUMINILE ARTEI EXTREM-ORIENTALE IN LICITAŢII PUBLICE (II)

Vom continua astazi periplul printre vedetele unor licitatii internationale de arta extrem-orientala, aducind in atentia dumneavoastra sesiunea din data de 15 septembrie 2009 a firmei CHRISTIE’S, care a avut loc la New York (Rockefeller Plaza). Aceasta s-a constituit intr-un eveniment record pentru actualitatea imediata, tinind cont de mai multe considerente. Unul dintre ele este procentajul foarte mare, circa 98% de piese vindute din totalul obiectelor propuse in licitatie. Apoi, o mare parte dintre acestea au depasit cu mult valoarea estimata a Casei CHRISTIE’S. Si nu in ultimul rind, calitatea artistica remarcabila, precum si raritatea pieselor prezentate.
Va voi oferi citeva exemple edificatoare in acest sens. Un BOL – JUNYAO „NARCISSUS” din ceramica glazurata (YUAN/MING DINASTY, sec. XIV-XV), avind o valoare estimata de 300.000-500.000 de dolari, s-a adjudecat in final pentru suma de 1.258.000 de dolari. Pretiozitatea acestui obiect, justificata de datarea timpurie a acestuia, a fost considerabil augmentata prin particularitatea tipului de glazura folosit, prezentind o opalescenta speciala, cu nuante de albastru in interior si de purpuriu in exterior. Cu certitudine, acest BOL a figurat in colectia Palatului Imperial, numarul incizat la baza sa indicind camera careia acesta i-a fost destinat. O piesa foarte apropiata stilistic poate fi admirata in colectia The National Palace Museum – Taipei.
O alta capodopera din cadrul licitatiei a fost un VAS din portelan, „blue and white”, datind din perioada WANLI, fiind realizat in jurul anului 1600. Pretul sau de vinzare a fost de 146.500 de dolari. Respectind aceeasi tendinta a spectaculosului, doua PLATOURI din portelan cu decor WUCAI, purtind marcile perioadei KANGXI (1662-1722), au fost adjudecate pentru suma de 362.500 de dolari (pornind de la o valoare estimativa de 40-60.000 de dolari). Prezentind o forma rara, ca si configuratie stilistica, doua VASE – FAMILLE ROSE, datind din perioada DAOGUANG, au avut una dintre cele mai notabile ascensiuni. Pornind de la o estimare initiala de 60-80.000 de dolari, au fost achizitionate de catre un colectionar din China pentru suma de 902.500 de dolari. O alta piesa FAMILLE ROSE, de data aceasta un BOL de portelan tip „MILLE FLEURS”, marcat YONGZHENG (1723-1735), s-a vindut pentru 314.500 de dolari (de la o valoare estimativa de 12-18.000 de dolari). Rar prin atributele stilistice (forma, tehnica de decorare „copper-red under glaze”), precum si ca pozitionare a acestuia printre lucrarile de referinta ale artei portelanului din perioada KANGXI, un VAS „MALLET” YAOLING ZUN s-a vindut pentru nu mai putin impresionanta suma de 578.000 de dolari.
Remarcabila prin dimensiuni, precum si prin atribute artistice si tehnice dintre cele mai notabile, o compozitie de fildes sculptat, masurind circa 135 cm, comanda speciala pentru piata europeana de la inceputul secolului XIX, a atins suma de 242.500 de dolari (pentru o valoare estimata de 40-60.000 de dolari). Acest pret s-a justificat nu prin pretiozitatea materialului folosit ca baza de sculptura (fildesul), ci prin amploarea reprezentarii, prin acuratetea exceptionala a detaliului, prin calitatea estetica a ansamblului. Un pret corespunzator unei reale opere de arta. Al unei opere de arta care se poate impune prin incarcatura de omenesc pe care o detine, prin vibratia diafana a vietii pe care o trezeste in sufletul celui care o contempla. Piesa mai sus amintita o putem considera, fara nicio rezerva, o capodopera de maiestrie si sensibilitate umana.
Insa, cea mai surprinzatoare ascensiune, chiar si pentru expertii Casei CHRISTIE’S, a avut-o o CASETĂ DECORATIVĂ (lemn de ZITAN) din sec. XVIII. Avind certa provenienta imperiala QIANLONG si considerat o raritate (este cunoscut doar un alt exemplar, apropiat stilistic, in colectia National Palace Museum – Taipei), micul obiect (16,3 cm lungime) a fost evaluat intre 20-30.000 de dolari. Dupa o disputa acerba intre diversi colectionari si muzee, pretul final a fost de 1.426.500 de dolari!!! No comments! Voi continua, insa, in articolul meu viitor.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
79 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger