Gistele care i-au amarit copilaria micului Boc sint des evocate de adultul Emil. In campanie electorala sau, mai nou, din postura traumatizanta de premier demisionat cu japca de Parlament, Emil Boc isi aminteste cu naduf de giste si cu nostalgie de momentele cind reusea sa domine cirdul.
*Criza l-a impiedicat sa puna biciul pe Guvern*
“Pe cind eram baiet si gistele pasteam…”. Cam asa incepe de fiecare data povestea liderului PDL, continuarea referindu-se la necazurile provocate zilnic de galagioasele inaripate lui Emil cel mic: “Le duceam la apa si ma deranjau ca treceau riul si intrau pe iarba oamenilor. Acestia ma reclamau la parinti, iar ei ma intrebau: «Unde ai fost, Emile?»”.
Dincolo insa de dificultatile create, aceleasi giste l-au invatat pe Boc ce inseamna responsabilitatea – asa cum singur a marturisit la ETNO TV, televiziunea colegului sau de partid Silviu Prigoana. Nestresat de niciun jurnalist ostil (asta ar mai fi lipsit!), Boc a regretat in tihna imposibilitatea de a aplica si in guvernul condus de el in acest ultim an “principiul” responsabilitatii capatate pe vremea cind avea grija de orataniile familiei. In opinia sa, principala piedica a fost “nesansa” de a conduce tara in plina criza economica, inrautatita si de perioada electorala.
In opinia altora, “orataniile” guvernamentale au fost mai rele decit gistele de odinioara. Imaginea baietului care mina un cird de giste cu o nuielusa in mina lamureste si originea ultimei aspiratii a lui Boc (care a facut atita vilva): cea a biciului menit spinarii Parlamentului.
Din pacate insa pentru Boc cel mare, pesedistii, liberalii si udemeristii s-au dovedit a fi mai rai decit gistele…l
