O sa ajungem o natie de strimbi

Ieri dimineata, ploua rece, nemilos, intunecat. Traficul se sugrumase, ca intotdeauna cind se desarta cerul. Cite un prost incearca sa faca pe smecherul, o ia pe interzis, se blocheaza coloana si s-a terminoiu. Astepti, injuri, fumezi, latri la celular. 4 din 5 soferi bolboroseau. Nu ma exclud, si eu faceam la fel. Si n-am nici urechelnita din aia. Din patru vorbitori, sint convins ca trei cheltuiau minutele in conversatii fara finalitate, pe tema lacustra. „Ai vazut cum ploua? Si la voi in cartier e la fel?” Nici pietonii nu se lasau. Si ei aveau destule de povestit. O gagica nostima tinea umbrela intr-o mina, o plasa in cealalta, iar celularul il sprijinea intre ureche si cureaua posetei, care-i atirna pe umar. Imaginea asta se regaseste des pe strada, la birouri, in magazine. Chiar si pe plaja sau la munte. Oameni cu gituri contorsionate comunica nimi­curi. O sa ajungem o natie de strimbi. De cind se filmeaza nuntile, tot sper sa urmaresc o pelicula cu o mama care birfeste cu sora-sa la celular, in timpul travaliului. Asta vara, cind am apucat-o printr-un sat din Dobrogea, ca sa scap de aglomeratia dintre Cernavoda si Constanta, am vazut un nene care era pe cal si isi depana impresiile la celular. Se intimpla nu foarte departe de Orasul de Floci, al lui Mihai Viteazu. Daca ar trai azi, domnitorul ar trebui portretizat altfel, la intrarea in Alba Iulia. In stinga ar tine haturile armasarului, in dreapta sabia, iar Vertu-ul ar vibra intre caciula si armura.