In fata fiecarei toamne renasc fantastic si fara mila, constringator si clar, in acelasi timp, toate toamnele prin care te-a purtat viata. Toamnele din trecut reapar „acum”, se dau in vileag si se rasfata prin ceea ce traiesti privind chiar toamna aceasta. In fata toamnei de azi toate toamnele sint vii. Traiesc iarasi si iarasi prin tine, cel ce ai iubit, ai suferit, ai visat, ai intrebat, ai cautat, ai raspuns ori ti-a fost teama. Copilul fricos, copilul nastrusnic, adolescentul indragostit, tinarul increzator ori nostalgic, cel ce a fost ranit in tine intr-o toamna de demult, cel ce a iubit coplesitor intr-o alta toamna reapar in traire ca niste fantome. Uneori
crezi ca a trecut timpul ori ca cel ce ai fost a disparut fulgurant si definitiv. Uneori crezi in propria ta uitare, in puterea uitarii de a consola ceea ce n-a fost prea frumos, prea bun ori asa cum ai fi visat sa fie in toamnele trecute. Cel ce ai fost in toate toamnele vietii tale devine viu in tine insuti doar pentru ca „acum” este toamna. Trecutul navaleste in traire acum. Cel ce ai fost a ramas intr-o rascolitoare emotie, chiar si in indiferenta ori in deziluzie, in iubire ori in plictis. Cel ce ai fost in alta toamna, undeva – cindva, revine in constienta ta acum. Revine sub forma unei trairi. Cel ce ai fost este „inregistrat” in memoria ta, sade pitit acolo, parca pierdut, parca necunoscut, dar azi el se intoarce si-ti spune: „Oh, sint aici!” Si, poate ca-n toamnele trecute ale vietii tale ai iubit si vezi cum iubirea se furiseaza iarasi catre tine, cu pantofii ei de cenusareasa! Poate ca n-ai timp de iubire acum, dar ea reapare in fata toamnei si tresalta in tine ca o chemare, ca o respingere, ca un stres, ca un vis neimplinit. Si, daca toamnele tale au fost nefericite, nefericitul din trecut se va trezi acum si-ti va sopti in urechi: „Sint nefericit. Sint trist fara motiv!” Dar, daca esti atent, daca te deschizi catre cel pe care-l readuce toamna la viata acum, vei accepta ca-n trairile tale ai revenit chiat tu. Ca si cum ai fi calatorit in timp, ca si cum te-ai fi putut intoarce din trecut pe tine insuti. Te recunosti? Te poti vedea? Te poti accepta pe tine in fata acestei toamne? Te poti accepta pe tine ori de cite ori te afli in fata oricarui alt lucru, obiect, subiect, situatie, problema de viata? Poti intelege, vedea, simti, intui, observa ca toamna, un alt om, o problema, un lucru, o situatie au
venit acum, in fata ta doar pentru ca tu sa te recunosti pe tine insuti? Poti observa ca in fata unei fiinte frumoase ori respingatoare se trezeste frumusetea sau respingerea din trecut? Si, daca acum te bucuri citind aceste cuvinte, cel fericit in fata intelegerilor din trecut, cel frumos, cel blind, cel ce a iubit si s-a bucurat demult apare in constienta ta doar pentru ca te afli in fata celui ce a fost foarte, foarte frumos in tine, dar ai crezut ca l-ai uitat. Tu esti in fiecare clipa cel ce a mai fost. Tu vei fi miine cel ce esti acum. Observa-te doar si recunoaste-te, caci tu esti cel pe care nu-l recunosti, inca, in autorul acestor cuvinte care crezi ca vin din afara. Daca-l iubesti sau il urasti, daca-ti este indiferent ori te amuza, daca te bucura ori te intristeaza se intimpla pentru ca – autorul este ca toamna; el este pentru ca tu sa fii constient de faptul ca nu-l cunosti, inca, pe cel ce esti in tine insuti! Dar esti ”TU”.