Prin 2001, cind m-am mutat in Bucuresti, aveam un obiectiv precis: sa ma angajez la revista „Plai cu boi”. Un prieten de-al meu din Cluj, poetul Ion Muresan, vorbise cu scriitorul Ioan Grosan, iar acesta, la rindul sau, vorbise cu Dinu Adam, redactorul-sef al revistei „Plai cu boi”. Urma sa duc niste texte, de proba.
Dinu Adam, un om maruntel, cu barba si invesmintat intotdeauna intr-un poncho, m-a primit cu caldura; imi citise textele si se pare ca ii placusera. Din pacate, mi-a spus el, chiar saptamina aia trebuia trimis numarul nou in tipografie, asa ca era tirziu sa-mi mai dea ceva de facut. „Citeva zile, vino si tu pe aici si acomodeaza-te cu atmosfera. Incepi de saptamina viitoare”, mi-a zis Dinu.
Toata saptamina, m-am acomodat cu atmosfera si, mai ales, cu nessul – in redactia „Plai cu boi” se dadeau gata citeva cutii de ness pe zi. De pe scaunul meu aflat intr-un loc mai retras, urmaream diverse personaje care fumau, beau ness si discutau despre materiale, incercind sa bag la cap tot ce parea demn de retinut.
In prima zi de luni de dupa aparitia noului numar al revistei „Plai cu boi”, nu l-am gasit in redactie decit pe Dinu Adam. Era o situatie normala, abia de a doua zi incepea lucrul pentru urmatorul numar.
A doua zi, la 6, era sedinta de redactie.
Am venit mai devreme cu doua ore – nu voiam sa intru intr-o incapere plina si sa fiu masurat de o multime de necunoscuti. Am baut ness-uri pina la 8, insa multimea de necunoscuti refuza sa apara si sa ma masoare; in afara de mine, n-a mai venit nimeni. La 8, Dinu Adam a ridicat sedinta si a propus sa mergem la „Waterloo”, o circiuma din apropiere, sa bem o bere. Ne-am despartit pe la 10, urmind sa ne vedem a doua zi, tot la 6, pentru sedinta.
A doua zi, eram deja trei: venise si Toma Roman Jr, care, stiind probabil mersul lucrurilor, fusese atras de perspectiva ispititoare a circiumii „Waterloo”. Unde, de altfel, Dinu Adam ne-a si ordonat sa ne deplasam, in jurul orei 8, dupa ce, in prealabil, am ras la birou un bidon de vin de Potelu pe care Mircea Dinescu il lasase spre uzul redactiei.
In zilele urmatoare, sedintele de redactie s-au tinut, liniar, la „Waterloo”: plecam in formatie compacta in frunte cu Dinu Adam, ducele nostru de Wellington. Eram prea putini pentru o sedinta, dar suficienti pentru o masa mai animata la circiuma.
Dupa o saptamina, rezervele mele banesti erau pe sfirsite, iar eu nu lucram, tehnic vorbind, nicaieri. Asa ca mi-am cautat altceva de lucru. Mi-am gasit relativ usor, pentru ca aveam deja o oarecare experienta: doar lucrasem la „Plai cu boi”.