Cauta

Alocatia pentru copii, in functie de salariul parintilor

Senatorii au adoptat, ieri, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit in functie de veniturile salariale ale familiilor, variind intre 25 si 5 la suta din valoarea salariului de baza minim brut pe tara. Initiativa legislativa a fost adoptata dupa ce liderii tuturor grupurilor parlamentare au convenit sa sustina actul normativ in pofida raportului de respingere propus plenului de Comisia pentru munca, familie si protectie sociala. Propunerea legislativa pentru modificarea legii 61/19931 privind alocatia de stat pentru copii primise un raport de respingere din partea membrilor comisiei, care apreciasera ca acordarea alocatiei este un drept universal al copilului consfintit de Constitutie si nu al parintilor si, ca atare, acordarea acesteia in functie de veniturile parintilor creeaza discriminari intre copii si incalca prevederile legii fundamentale. Potrivit prevederilor initiativei legislative, cuantumul lunar al alocatiei de stat pentru copii ar urma sa fie majorat anual, prin hotarire a Guvernului. Trebuie precizat faptul ca, pe categorii, cu cit venitul salarial al parintelui este mai mare, cu atit procentul ce reprezinta alocatia copilului este mai mic. Alocatia va reprezenta un anumit procent din valoarea salariului de baza minim brut pe tara, astfel:
– 25% pentru venituri salariale mai mici de 1500 de lei;
– 20% pentru venituri salariale intre 1.500 si 2.500 de lei;
– 15% pentru venituri salariale intre 2.500 si 3.500 de lei;
– 10% pentru venituri salariale intre 3.500 si 6.000 de lei;
– 5% pentru venituri salariale de peste 6.000 de lei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Respirația Buteyko: Tehnica uimitoare care îți calmează creierul și corpul
  • Ucraina riscă mult cu atacurile împotriva Rusiei
  • România, colonie cu acte-n regulă. Țara noastră, deciziile lor!
  • Autoritățile UE prelungesc la nesfârșit investigația blackout-ului spaniol. Verdictul va dinamita Green Deal
  • Tarifele americane la aluminiu: războiul deșeurilor cu UE?
  • Scandal în naționala lui Olăroiu!
  • CR7, fotbalistul-record!
  • A doua economie a lumii se scufundă în deflație
  • Peste un sfert de miliard de lei din PNRR pentru jecmănirea românilor. Taxa de poluare pentru mașini, și la impozit, și la rovinietă
  • Exit mobile version