AcasăOldCampania PDL inunda tara

Campania PDL inunda tara

*Atentie, cod portocaliu!*

Odata inscrisa in buna regula la BEC candidatura independentului Traian Basescu, PDL a demarat in forta campania electorala. Amploarea evenimentelor organizate ieri de democrati arata ca partidul lui Boc nu a stat deloc de pomana in ultimele saptamini. De, daca adversarii n-au avut de lucru si au pus guvernarea sub cheie!

*Bataie pe pelerine*

Pentru un inceput modest, bucurestenii s-au batut, in parcul IOR, pe niste pelerine de ploaie (evident portocalii si insemnate cu sigla partidului) impartite de pedelisti participantilor la miting. Realizind chiar si ei ca lucrurile suna ca dracu’ – vorba unui celebru democrat de pe vremuri, convertit astazi la liberalism – bucurestenii care se imbrinceau pentru o pelerina au sarit in capul cameramanilor: filmati doar ce vreti voi!

*Flutur e-n toate cele electorale*

Cruciada PDL a functionat ca unsa si in provincie, organizatiile din Suceava, Cluj, Timisoara organizind la rindul lor mitinguri de “peste 200 de persoane” – toate finalizate cu niste hore frenetic invirtite pe ritmurile imnului democrat. Mentionarea anume a numarului de participanti arata ca pedelistii au
luat in serios conditiile puse de Traian Basescu primarilor partidului, la
intilnirea de la Colegiul Director: “vin la orice eveniment organizat de voi, dar trebuie sa aduceti cel putin 200 de persoane”. Involuntar, Gheorghe Flutur si-a “colorat” prestatia electorala cind, absent fiind de la mitingul sucevean, a tinut totusi sa participe in chip de … mare banner. Pe care trona poza lui Flutur, insotita de mesajul: “Sint Gheorghe Flutur si va spun: Traian Basescu, cel mai bun”. Ce nu spune insa Flutur este ca PDL este “cel mai bun” in materie de pregatiri electorale, din moment ce avea gata tiparite pina si bannere in care candidatul Basescu coabiteaza, in mod fericit pentru el, cu referendumul menit sa scurteze coada Parlamentului. Dovada: imaginea alaturata, surprinsa, ieri, pe DN1.l

*Pedelistii olteni, indemnati… sa-si imbete rudele de dragul lui Basescu!*

Pedelist de vaza si el, primarul Craiovei, Antonie Solomon, s-a remarcat si el in peisajul de campanie. “Duceti-va la tara, la neamurile, rudele sarace, impacati-va cu ei, luati-i la un sprit, spuneti-le ce inseamna sa fie din nou Traian Basescu presedinte” – i-a indemnat edilul craiovean pe colegii sai de partid, strinsi ieri la sediul Filarmonicii “Oltenia” pentru a marca inceputul campaniei electorale. Si, daca tot au dat-o pedelistii olteni pe filarmonica electorala, nu putem sa nu ne amintim de regretatul Gica Petrescu: da-i cu spritu’ pin’ la ziua…

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
47 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger