Tot ce ni se intimpla si ce ne apare in cale zi de zi are intotdeauna un scop, ne aduce un mesaj, o intelegere, o cunoastere ori o recunoastere. Viata nu este un accident universal, nici o biata revarsare de substante chimice printr-un corp fizic. Daca acceptam o asemenea idee, atunci nici macar poezia vietii, nici romantismul, nici inocenta, candoarea, nici iubirea n-ar mai avea vreun sens intru frumusete si bucurie. Putem reduce omul la o molecula de carbon, iar inteligenta materiei, exprimata in atitea miliarde de forme, ar putea aparea in perceptia noastra ca o consecinta a hazardului. Natura ne demonstreaza in mod uluitor existenta unei inteligente ce se exprima prin tot ce este viu. Simplul fapt de a fi om si a avea o minte, capabila de logica, de discernamint ori de creativitate este „dovada vie” a existentei unei inteligente remarcabile, de nepatruns, inegalabile, al carei efect se face vazut prin creatia insasi. A fi om este – asa cum spunea Budha – o oportunitate extraordinara pentru a ne descoperi spiritul existent, deja, in interiorul nostru. Viata umana nu este atit o calatorie, cit o usa ce ni se deschide in mod fastuos direct la destinatie. Nu aceasta Viata pentru a ne lupta cu greutatile ei, nici aruncati din Cer pentru pacate karmice de care nu ne mai amintim. Sintem aici cu un scop profund, care intrece cu mult placerile marunte ce ne parvin din micile reusite sociale. Omul are nevoie sa se trezeasca din somnul suferintei in care se afla constienta sa. Omul are nevoie sa se trezeasca din visul sau despre suferinta si nu poate face aceasta fara a cunoaste ca-i mai mult decit o substanta. Mai mult decit o forma fizica. Pe masura ce omul se trezeste din „visul suferintei” devine mai bun. Devine mai intelept. Mai frumos inlauntrul sau, dar si in afara sa. Omul constient nu mai actioneaza la impulsurile primitive ale Egoului. Consecinta fireasca a trezirii constientei umane este respectul profund pe care omul il are pentru viata, precum si disponibilitatea de a fi in serviciul celorlalti. Un om care stie ca prin el, ca si prin cei din jurul sau se exprima Sinele Divin, ca acest Sine este aici si acum, gata sa se dezvaluie oricui il cauta, va uita automat, in virtutea intrarii sale pe usa adevarului, orice dorinta de a rani, a lovi, a face rau, a produce suferinta. Omul treaz va intilni in ochii celuilalt, oricine ar fi el, ochii aceluiasi Sine. Pe sine insusi in altul, chiar daca acest altul
doarme inca. Chiar daca acest „altul” doarme in intunericul mintii care-i arata suferinta peste tot, rau peste tot si zbucium peste tot, chiar daca acest altul tinde sa-si exprime latura primitiva, constienta treaza stie – asa cum a demonstrat Iisus la crucificare – ca acea constienta doarme. Si de aceea „nu stie ce face”! Dar noi avem scopul profund si clar de a ne aminti cine sintem, pentru ce sintem si ce avem de facut, dincolo de caznele obisnuite ale vietii zilnice. Avem sa iesim din starea de inconstienta, pentru ca numai constienta treaza il poate recunoaste pe Cristos, deopotriva in sine si in altul.