AcasăOldAvioanele nu mai pot opera noaptea pe Baneasa

Avioanele nu mai pot opera noaptea pe Baneasa

Aeroportul Aurel Vlaicu Baneasa va interzice de simbata aterizarea si decolarea aeronavelor de peste 50 de tone, intre orele 00:00 si 07:00, la cererea proprietarilor de constructii din zona, care s-au plins de zgomotul produs de avioane. „Restrictia de operare pe timp de noapte intre anumite ore exista de multi ani, dar operatorii nu au tinut cont de ea. Acum revenim la normalitate si aplicam aceasta regula deoarece am primit reclamatii de la cei care au constructii in imprejurimi si care sint deranjati de zgomotele anumitor aeronave”, a declarat directorul general al aeroportului Baneasa, George Mihalcea. In zona aeroportului din nordul Bucurestiului s-au construit multe locuinte, chiar daca amplasamentul are multe inconveniente, legate tocmai de apropierea fata de aerogara. Ulterior, proprietarii constructiilor, deranjati de zgomot, au cerut chiar desfiintarea aeroportului. Directorul aeroportului a adaugat ca decizia s-a bazat, printre altele, pe un studiu efectuat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, care recomanda ca zborurile operate cu aeronave cu o greutate de peste 50 de tone sa nu poata folosi aeroportul pe o perioada de noua ore, in intervalul 22:00 – 07:00. Restrictia va determina companiile aeriene care opereaza pe timp de noapte, respectiv Blue Air sI Wizz Air, sa reprogrameze zborurile. Mihalcea a adaugat ca restrictia se va aplica pentru avioane Boeing 737 si Airbus 318, 319, 320 sau 321. Wizz Air a reprogramat deja cursele pentru perioada 25 octombrie – 16 decembrie, urmind ca in intervalul urmator sa fie modificate si cursele programate pentru perioada Craciunului.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
38 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger