România a ajuns sa fie rupta in doua din punct de vedere social. Sau, pur si simplu, avem doua Românii, cu doua metalitati: una a salariatilor bugetari si una a angajatilor din sectorul privat, fiecare cu o “viziune” proprie si personala asupra a ceea ce i s-ar cuveni din punct de vedere al traiului de zi cu zi. Un studiu publicat ieri ar putea fi, fara exagerare, un fel de lectie pentru bugetarii care asteapta mariri de salarii, sporuri si alte beneficii de la stat. Si ar putea fi o lectie pentru ca angajatii din sectorul privat, cei care la urma urmei aduc bani la bugetul care plateste salariile functionarilor, au acceptat ideea ca, pe vremuri de criza, pretentiile dispar, iar in locul lor apare o singura speranta: cea privind pastrarea locului de munca, pe bani putini. Astfel, companiile au redus numarul de angajati si beneficiile extra-salariale din cauza crizei economice. De asemenea, angajatii au renuntat la pretentii si accepta orice numai sa fie angajati, potrivit rezultatelor sondajului de opinie realizat de Mednet Marketing Research Center. Unul dintre managerii intervievati a explicat ca puterea de negociere s-a schimbat fata de acum doi ani cind exista o presiune pe angajatori, care erau nevoiti sa ofere pachete salariale cit mai motivante si cit mai atractive. Spre deosebire de anii trecuti, in prezent angajatii sint dispusi “sa primeasca aproape orice numai sa fie angajati”, astfel incit, pentru protejarea resurselor, companiile tind sa aleaga cu grija beneficiile extra-salariale pe care sa le mai ofere acestora. In cazul multor angajati bugetari, paradoxal in raport cu conditiile de piata, pretentiile par sa fi crescut pe principiul mioritic “ce-mi pasa mie ca e criza, eu vreau sporul”.
Avem doua Românii de criza “Vreau sporul” vs. “muncesc oricum”
