AcasăOldFaceti-i buletin si lui "Ciorbea", domnule Boc!

Faceti-i buletin si lui „Ciorbea”, domnule Boc!

L-am vazut pe Boc nervos, autoritar. Ii ameninta pe prefecti ca „raspundeti cu capul daca nu le faceti carti de identitate celor citeva milioane de români carora le-au expirat buletinele si se afla in imposibilitatea de a vota!”. Ce sa spun, ce tragedie! Avem batrini care nu-si pot ridica pensiile fiindca n-au buletine. Cunosc tineri care muncesc in Bucuresti si nu-si pot scoate carti de identitate pentru ca n-au proprietati aici, stau si ei pe unde apuca. Baietii aia nu pot intra in nicio institutie. Fara buletin nu existi. Astea sint probleme reale. Votul nu reprezinta o necesitate. Eu am carte de identitate si nu ma duc sa stampilez pe nimeni. Pe Basescu nu-l mai aleg, dar nici n-am decazut in asa hal incit sa ma dau cu monarhistul Antonescu, frumuselul care s-a aliat cu Iliescu, mosul ala sfatos si sovietic care l-a oprit pe Rege, la inceputul anilor ’90, pe aeroportul Otopeni. Daca tot se apleaca domnul Boc asupra acestei situatii, ii semnalez un caz. Un baiat din galeria Stelei, poreclit „Ciorbea”, pentru ca poarta ochelari, a avut o situatie grea acasa si s-a aciuat pe linga aceasta mare echipa, pe vremea cind antrenor era Stoichita si capitan Lacatus. Dormea in cabinetul medical din Ghencea, isi insotea binefacatorii in deplasari, furisat in burta autocarului, printre bagaje. Dupa ce Danciulescu s-a transferat la Dinamo si a deschis un restaurant cu Marius Cheregi, cumnatul lui, l-a luat acolo si pe „Ciorbea” — baiat bun la toate. „Ciorbea” schimba mereu gazdele, iar bugetofagii de la Evidenta Populatiei nu ii reinnoiesc buletinul, deoarece n-are domiciliu stabil. Faceti-i carte de identitate si lui „Ciorbea”, domnule Boc! Incercati sa dovediti, desi nu prea v-ar crede nimeni, ca va intereseaza mai mult soarta cetatenilor decit chiftelele astea de alegeri!

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
57 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger