O idee des vehiculata pe Discovery si Animal Planet este aceea ca, din punct de vedere fizic, omul e un animal total inapt pentru supravietuire – vezi Doamne, principalul nostru atu ca specie il reprezinta creierul.
O fi la ei – in ce ma priveste, pot sa va dau numeroase exemple de situatii in care nu creierul meu competitiv m-a salvat. Prin clasa a doua, de pilda, am cazut in cap de la citiva metri si m-a salvat teasta. Imi construisem un funicular dintr-un ghidon de trotineta si un cablu de otel pe care-l legasem de doi copaci; atirnat de ghidon, mi-am dat drumul la vale, sub privirile admirative ale picimii din cartier, venita sa-l vada la lucru pe pionierul transportului aerian din Cernavoda. Onorata asistenta a binevoit sa ma culeaga de pe jos si sa ma duca pe brate la bunica-mea – mai departe m-a preluat salvarea.
Un an mai tirziu, am cazut in cap exact intr-un bolovan. Am stat o luna jumate cu sase copci in cap, si din nou nu creierul m-a salvat, ci teasta. Si tot teasta m-a salvat in clasa a saptea, cind am cazut in cap de pe batatorul de covoare din fata blocului, cu tot cu bara transversala, in timp ce executam un exercitiu complex, cu plecare din 9,950.
De-a lungul vremii, am supravietuit traditionalei curse de viteza cu Pegasurile pe digul Nimaiestiului din Beius (un dig de maximum 40 de centimetri latime) si concursului de sarituri in cap in Crisul Negru (apa putin adinca, fundul apei presarat cu bolovani in care si-au zdrobit nasul numerosi competitori). M-a lovit o masina, am sarit din mers din acceleratul Iasi – Timisoara in gara Oradea Est si – putina atentie aici! – am reusit chiar sa-mi platesc la timp chiria, desi lucram la Dinescu.
Asa ca, fizic vorbind, mie mi se pare ca sint destul de inzestrat pentru supravietuire. Ba chiar i-as ruga pe cei de la Animal Planet sa faca un experiment stiintific: sa ia un urs polar, animal pe care il tot ridica in slavi, sa-l vad si eu pe campionul evolutiei daca rezista macar o saptamina cu una dintre fostele mele prietene.