Odata cu debutul show-ului “In puii mei”, de la Antena 1, oricine si-a putut da seama ca Mihai Bendeac ramine, fara niciun dubiu, numarul 1 in materie de umor. In timp ce fostii sai colegi de la “Mondenii” (Prima TV) isi cauta nervul pierdut, esuind intr-o lalaiala interminabila (in aceeasi tonalitate plictisitoare cu jumatatile de Divertis, de la Pro TV), Bendeac isi pastreaza scapariciul obisnuit, aducindu-si aliati de calitate si propunind teme care ne ustura pe toti: imbecilitatea in trafic, nesimtirea generalizata, tiganeala, falimentul scolii românesti, legalizarea prostitutiei si a drogurilor. Bendeac si-a reluat personajele care l-au consacrat. Am vazut-o pe Naomi conducind masina prin curtile oamenilor, pe Basescu, pledind pentru oficializarea bordelurilor si montarea contoarelor pe mijloacele de productie ale prostituatelor, pe Solcanu facind pe nebunul, pe Chilian, satirizind mitocania care face de ris România, pe Giovanni Becali, “distins”, cum il stim, pe Nati Meir in toata splendoarea ridicolului care il caracterizeaza. Monica Anghel – vizibil subtiata in urma efortului intens pe care il presupune un show bun – a fost profesoara care primeste inspectia ministrului Boc (formidabil piticul care il interpreteaza si pe Irinel Columbeanu!), intr-o clasa de neispraviti, drogati, semianalfabeti, in care, singura eleva care invata de-adevaratelea merita sa fie pusa la colt. Minunata este si micuta cintareata Madalina Lefter, care asigura intermezzo-ul muzical intre scenete (cu amendamentul ca ar trebui sa se renunte la tinutele de diva adulta). Deocamdata, Bendeac ii cam eclipseaza pe colegii sai care debuteaza in show (Serban Pavlu, Alice Salceanu, Adina Perjoiu, Emanuel Pirvu) dar, de indata ce va trece de perioada de rodaj, echipa se va omogeniza, iar “incepatorii” in domeniu isi vor lua avint in crearea unor personaje la fel de viguroase ca ale lui Bendeac. Se va alege, intre timp, si publicul show-ului pentru ca, deocamdata, cei care se simt cu musca pe caciula (manelisti, cocalari, ignoranti) nu se declara prea incintati sa se vada caricaturizati la televizor. Pe scurt, “In puii mei” are toate sansele sa se dezvolte vertiginos, indreptindu-se spre virful topului consacrat emisiunilor de divertisment TV.
Scris de Ziarul National
“In puii tai”, Bendeacule, esti bun!
Ultimele știri
Inspector superior din cadrul ANAF, reținut de DNA. Procurorii îl acuză de trafic de influență
Un inspector superior din cadrul ANAF a fost reținut de către procurorii DNA, pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi primit în...
Update. PLAN ROȘU în județul Iași: un autocar și un camion, implicate într-un grav accident/17 persoane, transportate la spital – FOTO
Un accident grav, în care, din primele informații, au fost implicate un autocar cu 20 de oameni la bord și un camion a avut...
