AcasăOldBĂSESCU, MAI TARE CA BLAGA SI BACOVIA LA UN LOC

BĂSESCU, MAI TARE CA BLAGA SI BACOVIA LA UN LOC

*Alegerile te fac poet*

Tot românu’ traieste cu impresia ca s-a nascut poet. Chiar daca nu are nicio treaba cu muzele, rimele, versurile, omul macar incearca. Avind in vedere ca, mai nou, a te da stihuitor este cool, ocazia nu putea fi ratata de Traian Basescu, ca doar nu degeaba este primul om in stat. Cum campania electorala bate la usa, animalul politic Basescu a incercat, in cadrul show-ului realizat de trupa Divertis, sa arate poporului ca poate fi blind si mieros ca un mielusel. Cu glasul sugrumat de plins, fireste, seful statului a recitat din propria-i creatie, compusa in tineretea sa de navigator, pe puntea Bricului Mircea. Din capul locului, presedintele a precizat ca versurile au fost dedicate mamei si familiei. “Deasupra-ti cerul se inalta / Si de pe el privesc in jos /Sute de stele ce-l admira / Pe bravul om prietenos”, grait-a Basescu. Elanul artistic al presedintelui a fost insa intrerupt de o pana de memorie, remediata spre finalul emisiunii, cind acesta si-a reamnitit si restul versurilor. “Mi-am adus aminte ultima strofa”, le-a spus Basescu gazdelor sale, punindu-se din nou pe recitat: “Iar dupa luni de mers pe-ntinderea albastra / Intors din nou la tarmul tau iubit / Ai alergat grabit spre casa / Sa vezi iar chipul mamei fericit. / Casa era pustie si cernita / Si ai plecat incet, spre cimitir / Ca sa asezi in tarina inca proapsat ravasita / Un trandafir, trei lacrimi si-un sarut / La capul mamei ce murise trista / Cu gindul la copilul ce-a crescut”. De ce Traian Basescu a ales sa-i dedice mamei sale, care traieste bine mersi la Constanta, niste versuri atit de sumbre doar el stie, cert este ca, dupa acest recital, seful statului a demonstrat ca atit in poezie cit si in politica este predispus spre fatal.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
81 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger