In momentul in care scriu, habar n-am daca farfaraua tupeista Bonetti a fost reconcediata sau reangajata. Dar as vrea sa aflu in ce tara i s-ar permite unui slujbas sa-si spurce patronii, bolborosind ca sint „Borcea – un nimeni, o unealta”, „Turcu – mic si urit”. Ăla „mic si urit” a investit 6 milioane de euro in echipa pe care prajina migratoare Gonetti o distruge de trei luni. Iar scirbele deontoloage din presa, care-si injura si ele angajatorii („proprietarii au cumparat produsul, nu continutul” – sciiirt!), ii tin partea musafirului mitocan. Eu am invatat, la Constanta, ca atunci cind apare un italian, baiatul il arde la smen si fata ii „sperie” parfumul din baie. La Dinamo, Bonetti stilceste personalitatea jucatorilor si e platit ca un antrenor, el nefiind bun nici de maseur la un teatru de papusi. Recunosc, ii dispretuiesc pe italienii veniti in România. Am citiva prieteni care tot aduc broscari la restaurant. De cele mai multe ori plec sau ma asez in cealalta parte a mesei, din trei motive.
1. Chitrosii astia nu-si platesc consumatia.
2. Mascaltonii nu ciugulesc limbi straine. Daca eu am invatat la scoala engleza (de aeroport, de bacanie, nu conteaza), le pretind acelasi lucru si obraznicaturilor ca Bonetti. La cit de bine il remunereaza Dinamo, Fornetti ar trebui sa vorbeasca si româneste. In metafore, calambururi si rime rare. Chiar ar putea sa-l cheme pe Bergodi, alt isteric infatuat dupa care plinge presa, sa se urce amindoi pe un tomberon si sa recite impreuna duiosul poem „Doua rate pe gunoi”.
3. Macaronarii sint mincinosi, figuranti si lubrici. Se lauda cu marile lor cuceriri feminine, dar toti platesc gagicile. Un mosulete caraghios din Torino mi-a povestit ca el nu le da bani panaramelor. Seducatorul arheologic zicea ca le ofera carti. Intimplator, o cunosteam pe ultima lui pupaza. Inaripata mi-a povestit ca in momentul in care a rasfoit romanul, printre file a gasit trei bancnote de 100 de euro. Gretos!