Lacrimi, flori și regrete, dar și un mare gol sufletesc. Rudele și colegii artiști l-au petrecut pe ultimul său drum pe Alexandru Darie, un regizor de geniu, cum îl considerau multi dintre cei care au lucrat alături de el sau care i-au văzut punerile în scenă.
Alexandru Darie își va dormi somnul de veci la Cimitirul Bellu din Capitală. Printre actorii care au fost prezenți la slujba de înmormântare a celui căruia apropiații îi spuneau Ducu s-au numărat Oana Pellea și Cristian Șofron.
Regizorul care a condus timp de 17 ani Teatrul Bulandra din București a fost înmormântat cu onoruri militare, ca urmare a faptului că primise, de-a lungul vieții, Ordinul Național „Serviciul Credincios”, conferit de la Cotroceni.
Fiul regretatului actor Iurie Darie a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani.
sursa foto: Fcaebook/Teatrul Bulandra